UPDATE: Mohamed Morsi este președintele Egiptului
Candidatul Fraţilor Musulmani, Mohamed Morsi, a fost declarat învingătorul alegerilor prezidenţiale din Egipt, duminică, de preşedintele Comisiei Electorale, Faruk Soltan, citat de AFP.
Morsi a obţinut 13 milioane de voturi faţă de 12 milioane înregistrate de rivalul său, Ahmad Shafiq, fostul premier al lui Hosni Mubarak.
Rata de participare la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale egiptene din 16 şi 17 iunie a fost de 51 la sută, potrivit lui Soltan, în creştere faţă de primul tur din 23 şi 24 mai, când a fost de 46 la sută.
Manifestanţii reuniţi în această piaţă, care a fost epicentrul revoltei în urma căreia preşedintele Hosni Mubarak a fost înlăturat de la putere la începutul lui 2011, scandau „Allah este cel mai mare” şi arborau drapele şi portrete ale candidatului islamist.