Explozie la rafinăria Petromidia, unul dintre cei cinci răniţi a murit UPDATED
UPDATE 23 august, 09.05: Unul dintre răniţi a murit
Un bărbat în vârstă de 35 de ani, cu arsuri pe aproximativ 90 la sută din suprafaţa corpului, rănit în urma exploziei de la Rafinăria Petromidia din Năvodari, a murit la Spitalul Bagdasar-Arseni din Bucureşti, au confirmat reprezentanţii unităţii spitaliceşti pentru agenţia de presă MEDIAFAX.
Bărbatul avea 35 de ani, arsuri pe aproape toată suprafaţa corpului şi fusese adus cu ambulanţa la Spitalul Bagdasar-Arseni din Capitală în urma exploziei care a avut loc la Rafinăria Petromidia din Năvodari, dat fiind faptul cu elicopterele care trebuiau să transporte răniţii nu au mai putut decola din cauza furtunii care a avut loc în Constanţa.
O explozie s-a produs luni după-amiază în jurul orei 18.00 la Rafinăria Petromidia, în urma căreia au suferit arsuri grave cel puţin patru salariaţi. Unul dintre ai ar avea arsuri pe 70% din suprafaţa corpului, potrivit Digi 24.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa, Claudia Tatarici, la Constanţa a fost activat planul roşu de intervenţie şi până în prezent sunt informaţii că s-au înregistrat patru cazuri de arsuri grave, muncitorii fiind deja preluaţi de ambulanţe pentru a fi transportaţi la spital.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anca Chiriţă, a declarat că la faţa locului au ajuns mai multe echipaje de intervenţie, dotate cu maşini cu spumă şi apă.
Liderul de sindical de pe Platorma Rafinăriei Petromidia, Petre Tancău, a precizat, pentru AGEPRES, că incendiul a fost generat de o explozie la o pompă de alimentare DDV, din cadrul unei instalaţii de prerafinare. Explozia ar fi avut loc la unul sau două rezervoare de azot. Primii care au intervenit au fost pompierii de pe platforma petrochimică. Au ajuns acolo şi pompierii din Constanţa şi mai multe echipaje SMURD.
Nu sunt deocamdată informaţii referitoare la o posibilă extindere a incendiului.
Petromidia este cea mai mare rafinărie din România şi este deţinută de grupul Rompetrol.
UPDATE 19.25 Incendiul de la Petromidia a fost stins, a declarat Raed Arafat, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, la Digi 24.
UPDATE 20.15 A cincea victimă, intoxicată cu fum
Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, Claudia Tatarici, a anunţat că în afara celor patru muncitori care au suferit arsuri grave în urma exploziei de pe platforma Petromidia, a mai apărut şi un al cincilea caz, al unui muncitor care a suferit o intoxicaţie cu fum, şi acesta fiind preluat de ambulanţă şi transportat la spital.
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a trimis la Năvodari un laborator mobil pentru monitorizarea calităţii aerului, au declarat pentru AGERPRES reprezentanţi ai Ministerului Mediului. Pe lângă reprezentaţi ai ANPM, la Năvodari se află şi specialişti din Garda Naţională de Mediu. Potrivit sursei citate, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în următoarele ore, circulaţia aerului va fi, în zona accidentului, predominant dinspre nord spre sud-vest, apoi, până marţi după-amiază înspre sud-est, deasupra mării. „Vântul moderat va determina o deplasare destul de rapidă a poluantului”, au precizat aceleaşi surse.
UPDATE 20.22 Situaţia răniţilor este gravă. Un muncitor are arsuri pe tot corpul
„În cursul acestei zile, în jurul orei 18.00, pe platforma Petromidia a avut loc un incident în zona instalaţiei de distilare în vid.
În acest moment, incendiul a fost neutralizat, iar zona incidentului a fost pusă în siguranţă.
Pentru neutralizarea incendiului au intervenit Echipajele de pompieri ale rafinariei Petromidia, alături de cele de la Inspectoratul de Urgenţă Dobrogea al judeţului Constanţa si de la Staţia de Pompieri Midia-Năvodari.
În timpul incidentului au fost rănite 4 persoane. În acest moment cei patru se află la spital sub supraveghere medicală.
La nivelul companiei s-a constituit o echipă formată din specialişti şi a fost demarată o anchetă oficială pentru determinarea cauzelor care au dus la acest incident. Reprezentaţii companiei sunt în legatură directă cu colegii afectaţi şi cu familiile lor şi le acordă tot strijinul necesar.
În acest moment, orice pericol a fost îndepărtat. Instalaţia afectată este oprită, activitatea rafinăriei fiind redusă. Reprezentanţii Rompetrol Rafinare au luat toate măsurile necesare alături de autorităţile responsabile pentru operarea în siguranţă a rafinăriei”.