Explozie violentă la Ankara, soldată cu cel puţin 28 morţi şi 61 de răniţi
Mai multe ambulanţe au fost trimise la locul deflagraţiei, unde un autobuz era cuprins de flăcări, conform canalului de televiziune CNN Turk, citat de DPA. Biroul premierului turc a declarat că poliţia investighează incidentul.
Explozia a vizat un autobuz ce transporta personal militar, a anunţat un oficial al Statului Major al armatei turce, citat de Reuters.
Oficialul turc nu a putut însă confirma bilanţul victimelor deflagraţiei.
La rândul său, ministrul turc al justiţiei, Bekir Bozdag, a condamnat pe reţeaua Twitter ceea ce el a numit ‘atacul terorist’ de la Ankara. Agenţia France Presse a relatat că este vorba despre un atac cu maşină-capcană.
În urma exploziei, guvernul turc a decis să impună o interdicţie temporară şi parţială asupra transmisiunilor de la locul incidentului. Interdicţia se referă la imaginile de la locul deflagraţiei şi informaţiile neoficiale difuzate de mass-media.
De asemenea, premierul turc Ahmet Davutoglu şi-a anulat vizita la Bruxelles, unde trebuia să plece miercuri seară.
Începând din luna iunie a anului trecut, în Turcia s-au înregistrat mai multe atacuri cu bombă, unele fiind revendicate de gruparea Statul Islamic, potrivit autorităţilor de la Ankara.
Precedentul atac, comis pe 12 ianuarie, a avut loc în zona istorică Sultanahmet din Istanbul şi s-a soldat cu decesul a 10 persoane, majoritatea turişti germani, şi rănirea altor 15. Autorităţile turce au anunţat că atacul a fost comis de un sirian de origine saudită ce s-a aflat până recent în Siria şi s-a înregistrat ca refugiat în Istanbul.
Pe 10 octombrie anul trecut, un dublu atentat sinucigaş a ucis 103 persoane în timpul unui miting al opoziţiei turce, în apropierea gării centrale din Ankara. Un alt atac sângeros, soldat cu 33 de morţi şi 104 răniţi, a avut loc anul trecut atunci când un atacator sinucigaş şi-a detonat centura cu explozibil în oraşul Suruc, din provincia Sanliurfa.