Explozii subacvatice puternice au fost semnalate în zonele unde ulterior s-au produs scurgerile de gaze din conductele Nord Stream 1 și Nord Stream 2

Seismologii din Danemarca şi Suedia au înregistrat luni explozii puternice în zonele unde au fost semnalate ulterior trei scurgeri de gaze din gazoductele Nord Stream 1 şi 2 ce leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică, a anunţat marţi Centrul Naţional de Seismologie al Suediei (SNSN), relatează Reuters şi AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 27 sept. 2022, 19:53
Explozii subacvatice puternice au fost semnalate în zonele unde ulterior s-au produs scurgerile de gaze din conductele Nord Stream 1 și Nord Stream 2

”Fără nicio îndoială acestea au fost explozii”, a declarat la postul SVT seismologul suedez Bjorn Lund.

Un seismograf de pe insula daneză Bornholm a înregistrat luni de două ori mişcări ce reprezintă cutremure de pământ.

O primă ”emisie masivă de energie” de o magnitudine de 1,9 a fost înregistrată în noaptea de duminică spre luni la ora 00:03 GMT, la sud est de insula Bornholm, apoi încă una, de o magnitudine de 2,3 la ora 17:04 GMT luni seară, la nord de aceeaşi insulă, precizează seismologul citat.

Cele trei mari scurgeri de gaze sunt în prezent vizibile de la suprafaţa apei, provocând clocote cu diametre între 200 de metri şi un kilometru, potrivit imaginilor de la faţa locului difuzate de armata daneză.

Livrările de gaze prin conducta Nord Stream 1 au fost oprite de Rusia luna aceasta, iar noul gazoduct Nord Stream 2 nu a fost dat în exploatare în urma sancţiunilor europene impuse Rusiei după agresiunea contra Ucrainei. Deşi scoase din funcţiune, cele două conducte au rămas pline cu gaze.

Cele trei scurgeri de gaze par să indice mai degrabă un sabotaj decât un accident, dar nu este clar cine şi de ce ar fi recurs la o asemenea acţiune.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
APIA a achitat în ultima lună peste 1,6 miliarde de lei către fermieri, reprezentând plățile finale aferente anului 2024
APIA a achitat în ultima lună peste 1,6 miliarde de lei către fermieri, reprezentând plățile finale aferente anului 2024
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată, în perioada 2 decembrie 2024 - 8 ianuarie 2025, suma de 322,716 milioane de euro (1,605 miliarde de lei),......
Comisia Europeană: Groenlanda este protejată de apărarea colectivă a Uniunii Europene
Comisia Europeană: Groenlanda este protejată de apărarea colectivă a Uniunii Europene
Comisia Europeană a cerut miercuri respectarea suveranităţii statelor membre ale UE şi a susţinut că Groenlanda, insula ...
Prima mutare după ce Ahold Delhaize a cumpărat Profi. Conducerea lanțului va fi preluată de un român
Prima mutare după ce Ahold Delhaize a cumpărat Profi. Conducerea lanțului va fi preluată de un român
Mihai Spulber (foto dreapta), în prezent SVP Operațiuni și Supply Chain în cadrul Mega Image, va fi, începând din iulie, ...
BNR: Activele financiare ale administraţiilor publice au crescut cu 1,3 puncte procentuale în trimestrul III din 2024
BNR: Activele financiare ale administraţiilor publice au crescut cu 1,3 puncte procentuale în trimestrul III din 2024
Activele financiare ale administraţiilor publice exprimate ca pondere în produsul intern brut (PIB) au crescut în trimestrul ...