Rusia începe exporturile de cereale ucrainene din zonele pe care le ocupă. Autoritățile ruse spun că „fermierii noștri vor primi bani”

09 06. 2022
Cereale

Autoritățile ruse spun oficial că sunt pregătite să încarce cereale din porturile ucrainene pe care le ocupă, inclusiv din Mariupol, puternic avariat, precum și din portul Berdyansk, informează agenția rusă de presă Interfax, citată de AgriCensus. Transporturile se pot face acum atât pe cale maritimă cât și cu trenul întrucât  s-au restabilit șase secțiuni de cale ferată între teritoriile ocupate și regiunea Crimeea, pe care Rusia a ocupat-o în 2014.

Potrivit Interfax, primul tren încărcat cu cereale a plecat din regiunea Zaporizhzhia, aflată în sud-estul Ucrainei, și urma să ajungă în Crimeea.

„Portul maritim Berdyansk a început să lucreze. În numele comandantului-șef, suntem pregătiți să încărcăm cereale în aceste porturi”, ar fi declarat ministrul rus al apărării, potrivit presei, referindu-se la  încărcările din Berdyansk și la Mariupol.

Declarația ministrului apărării vine după o altă declarație a lui Eugene Balitsky, șefului administrației militaro-civile pentru regiunea Zaporizhzhia, controlată de Rusia. Acesta a afirmat că primele 11 vagoane încărcate cu cereale au plecat din Mariupol spre regiunea Crimeea. „Și nu vor fi doar 11 vagoane, ci vor fi sute de vagoane, mii de vagoane. Bineînțeles, fermierii noștri vor primi bani care vor fi foarte importanți pentru ei, astfel încât să poată semăna următoarea recoltă”, a fost citat de Interfax.

El nu a precizat exact ce fermieri vor primi bani pentru aceste cereale.

De la începutul războiului, cel puțin 500.000 de tone de cereale, evaluate la zeci de milioane de dolari, au fost trimise în Rusia sau Crimeea din regiunile ucrainene ocupate de trupele rusești. Navele de cereale blocate în portul Berdyansk în ziua invaziei rusești au părăsit porturile în martie, la ordinul forțelor militare ruse, deși o navă acostată la Mariupol și nominalizată să se îndrepte spre Turcia a fost lăsată în urmă.

Nava a fost scoasă din raza de acțiune în ultimele 99 de zile, deși presa rusă a arătat anterior că aceasta a rămas în port.

Unele surse locale au declarat că cerealele trimise în Rusia au fost luate fără a fi plătite, dar acest lucru s-a dovedit imposibil de confirmat. În cazul cerealelor pentru care s-a plătit, prețurile sunt cel puțin la jumătate față de valorile achitate producătorilor din teritoriile controlate de Ucraina.

Rusia ocupă în prezent regiunile Donețk, Luhansk, Kherson și Zaporizhzhia, cele mai importante zone pentru producția de floarea-soarelui, dar nu și pentru culturile de iarnă și porumb.

Citește și