România a ajuns să exporte gaze naturale, pe fondul consumului mic. Înmagazinarea duduie

România este exportator net de gaze naturale azi, potrivit datelor operatorului de transport și sistem Transgaz.
Mihai Nicuţ - mar, 06 iun. 2023, 09:37
România a ajuns să exporte gaze naturale, pe fondul consumului mic. Înmagazinarea duduie

Datele Transgaz pentru ziua de astăzi arată că România este exportator net de gaze naturale, pe fondul consumului mic, asta deși se înmagazinează masiv gaze. Astfel, potrivit datelor din această dimineață, în rețeaua națională intră gaze din rețeaua bulgară prin punctul Kardam-Negru Vodă într-un volum de 2,3 milioane de metri cubi de gaze, dar, în același timp, ies gaze în rețeaua ungară, prin punctul Arad-Csanadpalota, într-un volum aproape dublu, de 4,5 milioane de metru cubi.

Producția internă de gaze este ușor sub ce eram obițnuiți – 22,5 milioane de metri cubi, iar înmagazinarea în depozitele subterane este destul de mare azi, într-un ritm de 11 milioane de metri cubi. Practic, aproape jumătate din producția națională de gaze extrasă azi se întoarce în pământ, în depozite.

Iar exportul este echivalentul a circa 10% din producția națională

La această dată, depzitele României sunt pline în procent de aproape 60% (59.6%, fiind înmagazinat echivalentul a peste 20 TWh de gaze, adică mai mult de a șasea parte din consumul anual al țării, și abia suntem la începutul lunii iunie. Media europeană este și mai sus, la 70%, dar comparația cu România trebuie făcută ținând cont că noi suntem unii dintre puținii care au producție curentă de gaze în cantități semnificative.

Consumul de gaze, oricum mai scăzut în mod tradițional în această periodă de vară, este și mai redus ca urmare a faptului că cel mai mare producător de energie electrică folosind gaze, centrala Petrom de la Brazi este într-o revizie preșungită, iar consumul industrial încă nu și-a revenit – abia săptămâna trecută Azomureș, cel mai mare producător de gaze al țării, a anunțat că a repornit producția unor sortimente de îngrașaminte, dar la doar 10% din capacitate.

Așadar, producătorii români de gaze sunt acum în situația de a vinde unde pot gazele naturale extrase, în condițiile în care consumul intern și înmagazinarea pare că nu acoperă producția, alternativa mult mai riscantă fiind închiderea temporară a unor sonde, cu potențiale riscuri în viitor.

Cei mai mari producători de gaze din România, care asigură aproape 100% din producția națională sunt Romgaz, Petrom și, de vara trecută, Black Sea Oil and Gas, după debutul extracției primelor gaze noi din Marea Neagră.

Citește și:

Prețul gazelor naturale ar putea scădea sub zero în unele zone din Europa

Citește și:

Românii sunt forţaţi să achite preţuri mai mari decât preţul pieţei la gaze naturale – AEI

Te-ar mai putea interesa și
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare cu stricteţe o nouă directivă privind diligenţa în materie de......
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...