Exportatorii americani de gaz lichefiat sunt principalii câştigători ai crizei energetice din Europa
Preţurile de referinţă în Europa la gaze naturale au atins recent noi maxime istorice în timp ce exportatorii americani de GNL au finalizat proiecte care erau în dezvoltare de mai mulţi ani pentru a livra gaze de şist pe pieţele internaţionale, scrie Agerpres.
O serie de mari dezvoltatori americani precum Cheniere Energy Inc, cel mai mare exportator american, sunt printre principalii beneficiari după ce în ultimele luni au semnat numeroase acorduri pe termen lung pentru a vinde GNL, susţin traderii consultaţi de Reuters.
Alţi câştigători sunt traderii de materii prime precum Trafigura şi Gunvor dar şi o serie de firme de trading din Japonia care au poziţii în terminalele americane de lichefiere de gaze şi care au redirecţionat spre pieţele europene cargourile care iniţial erau destinat să ajungă în alte regiuni.
„SUA şi producătorii săi de GNL profită de deficitul de aprovizionare cu gaze din Europa şi vor profita în continuare dacă livrările din Rusia vor fi sancţionate”, a declarat un trader european.
Rusia este un mare exportator mondial de petrol şi furnizează aproximativ 40% din necesarul de gaze naturale al Europei.
Preţurile spot la gaze lichefiate au atins săptămâna trecută, după invazia Ucrainei, un maxim istoric de aproape 60 de dolari pentru un milion de unităţi termale britanice (mmBtu), adică de aproape 10 ori mai mult comparativ cu valoarea înregistrată în urmă cu un an.
Preţurile ar putea creşte din nou după ce SUA au anunţat marţi un embargou cu privire la exporturile ruseşti de petrol şi gaze iar Marea Britanie ar putea lua o decizie similară.
Administraţia Americană pentru Informaţii în Domeniul Energiei prognozează că exporturile americane de gaze lichefiate vor ajunge la 322 milioane metri cubi pe zi în 2022 şi vor fi responsabile pentru aproximativ 22% din cererea mondială de LNG în 2023, astfel că SUA vor devansa atât Australia cât şi Qatarul, cei mai mari exportatori mondiali în prezent, potrivit analiştilor de la Goldman Sachs.
Preţurile au crescut atât de mult în Europa încât traderii de gaze naturale preferă să plătească penalităţi de milioane de dolari pentru nelivrarea cantităţilor convenite cu alte ţări şi redirecţionarea cargourilor spre cumpărătorii europeni, susţine Oystein Kalleklev, directorul companiei de navigaţie maritimă FLEX LNG Management.
Două surse de la o mare companie energetică, care au dorit să îşi păstreze anonimatul, au spus că în ultimele trei luni SUA au redirecţionat mai multe zei de nave cargo spre Europa dintre destinaţiile lor asiatice iniţiale. Un cargou obişnuit transportă aproximativ 84 de milioane de metri cubi de gaze naturale.
Robert Songer, analist la firma de consultanţă ICIS, susţine că numărul total de cargouri încărcate cu GNL din SUA care au ajuns în Europa şi Turcia în primele două luni ale acestui an a atins un nivel record de 164 cargouri, depăşind precedentul record de 125 de cargouri stabilit în primul trimestru din 2020.
Cele 6,4 milioane de tone de gaze lichefiat exportate de SUA în luna februarie au avut o valoare de 17,2 miliarde de dolari în Europa la un preţ de 56 de dolari pentru un milion de unităţi termale britanice (mmBtu), comparativ cu 13,5 miliarde de dolari în Asia la un preţ de 44 de dolari pentru un milion de unităţi termale britanice (mmBtu), potrivit calculelor Reuters.
Însă redirecţionarea cargourilor cu gaze lichefiate spre Europa a creat dificultăţi pentru o serie de state asiatice în curs de dezvoltare, cum este Pakistanul, care acum trebuie să se bazeze pe combustibili mai poluanţi cum este cărbunele pentru a acoperi cererea de electricitate.