Exportul de ambalaje folosite devine un posibil motiv de scumpiri generalizate la raft. Asociația OIREP AMBALAJE: O decizie a deputaților aruncă în aer întreaga piață a deșeurilor de ambalaje

O lege privind aprobarea unui OUG ce vizează îndeplinirea țintelor de mediu ale României în corelație cu obiectivele UE aprobată deja de Senat, dar în dezbatere la Comisia de Mediu din Camera Deputaților, ar putea scurtcircuita procesul de reciclare din România, cu costuri pentru aproximativ 2.300 de companii din sistem și peste 25.000 de lanțuri de retail, companii din segmentul FMCG, al băuturilor, produselor alimentare și alte produse generatoare de ambalaje. Asociația OIREP AMBALAJE ce reprezintă interesele companiilor care preiau sarcina atingerii țintelor de reciclare și valorificare a deșeurilor spune că, dacă va fi adoptată ultima variantă propusă de deputați, România riscă să nu își îndeplinească țintele de mediu impuse de UE, pentru că nu va mai avea ce să recicleze - ambalajele, și așa puține, vor junge la export. În schimb, producătorii de ambalaje vor avea costuri uriașe din faptul că sunt obligați să plătească 2 lei pentru fiecare kg de ambalaj pe care nu îl colectează până la ținta de colectare stabilită prin lege.
Alina Stanciu - lun, 08 mai 2023, 12:13
Exportul de ambalaje folosite devine un posibil motiv de scumpiri generalizate la raft. Asociația OIREP AMBALAJE: O decizie a deputaților aruncă în aer întreaga piață a deșeurilor de ambalaje

Anul acesta, conform țintelor asumate de România, 65% dintre deșeurile de ambalaje generate pe piață trebuie reciclate. Vorbim despre 65% în cazul sticlei, 35% la plastic, 57% la PET, 65% hârtie – carton, 30% la aluminiu, 60% la oțel și 20% la lemn, iar în cazul în care aceste ținte nu sunt îndeplinite, producătorii și generatorii de amblaje, adică retailerii, companiile din segmentul bunurilor de larg consum, al băuturilor, produselor alimentare și alte produse generatoare de ambalaje, sunt buni de plată-  sunt obligați prin lege să plătească  2 lei / kg pentru diferența de cantitate între ținta de reciclare și cantitatea raportată.

În acest context, spune Asociația OIREP AMBALAJE, o decizie adoptată săptămâna trecută de Comisia de Mediu din Camera Deputaților, privind Ordonanța privind îndeplinirea țintelor de mediu ale României în corelație cu obiectivele UE ( OUG 25/2022),riscă să aducă prejudicii actorilor implicați, respectiv peste 2.300 de companii din sistem și peste 25.000 de producători de ambalaje- și să ducă la incapacitatea României de a-și îndeplini țintele.

„Dacă OUG 125/2022 va intra în aplicare în forma actuala, riscă să deschida calea exporturilor pentru deșeurile de ambalaje generate în țara noastră, periclitând astfel un întreg mecanism economic. Va conduce, de asemenea, la scumpiri ale produselor la raft, pentru consumatori, prin creșterea artificială a costurilor de gestionare a deșeurilor de ambalaje”, anunță Asociația printr-un comunicat.

Potrivit analizei Asociației OIREP, România riscă să întâmpine dificultăți majore în realizarea obiectivelor de mediu, având în vedere că, oricum, în Romania, țintele de creștere a obiectivelor au fost decalate cu 2 ani (din 2025 în 2023), cu procente considerabile. Astfel, se pune o presiune crescută pe volumul cantităților care trebuie colectate și reciclate în țara noastră.

Ce probleme generează modificările din Camera Deputaților

OUG 125 adoptată în septembrie 2022, asupra căreia s-a revenit în Camera Deputaților săptamâna trecută, modifică modalitatea de raportare a deșeurilor de ambalaje colectate: daca înainte de OUG 125 cantitățile valorificate conform obligațiilor de mediu se raportau în sistemul public de raportare la momentul încredințării în vederea reciclării acestora, acum acestea vor trebui raportate după momentul reciclării efective.

În practică, colectorii sau companiile de salubritate colectează deșeurile de ambalaje generate de producători, retaileri s.a., livrându-le ulterior stațiilor de reciclare, care confirmă primirea cantităților  în sistemul public de raportare.  Ulterior, colectorii/salubriștii transmit dosarul de trasabilitate către un OIREP, companie care preia responsabilitatea producătorilor și care are obligația de a avea contracte atât cu producătorii reprezentați cât și cu companiile de colectare sau de salubritate, verifică documentația dar pot plăti seviciul prestat colectorilor/ salubriștilor doar după ce compania de reciclare (care nu este parte în cadrul contractelor cu OIREP-urile) confirmă reciclarea cantităților respective.

Potrivit legislatiei actuale, companiile de reciclare pot recicla deșeurile într-un interval de timp de până la 3 ani dupa ce au intrat în posesia cantităților colectate, astfel încât, prin mecanismul de plată descris de noua OUG, aceasta ar putea bloca întregul sistem de finanțare al companiilor de colectare.

În consecință, dacă noua OUG ar intra în vigoare în forma recent dezbatută la Camera Deputaților, cantitățile de deșeuri de ambalaje colectate de pe piața din România ar putea merge către export, având în vedere că pe alte piețe nu există acest mecanism de plată a colectării, după ce reciclarea a fost efectiv realizată.

Am putea pierde 350.000 de tone de deșeuri

Potrivit estimărilor Asociației OIREP, o cantitate de peste 350.000 de tone de deșeuri de ambalaje ar putea merge spre export. Anual, în România se introduc aproximativ 2.4 milioane de tone de deșeuri de ambalaje, iar pentru realizarea obiectivelor de valorificare este necesară colectarea a minimum 1.5 milioane de tone.  În total, potrivit datelor Asociației, peste 2.300 de companii de colectare, salubritate și reciclare și peste 25.000 de producători din piață ar putea fi afectați de impactul OUG.

 Deși conceptual noua OUG intenționează să aducă claritate în ceea ce privește raportarea cantităților  efectiv reciclate în România, pentru evitarea fraudelor sau a altor mecanisme de eludare a legii, modul în care aceasta a fost reconsiderată și formulată recent riscă să blocheze întreaga piață a colectarii și reciclării”, mai anunță asociația.

Din informațiile OIREP, anterior dezbaterii recente, Comisia de Politică Economică din cadrul Camerei Deputaților a votat ca producătorii și OIREP-urile să platească suma de 2 lei /kg pentru diferența dintre cantitățile necesare realizării obiectivelor de mediu și cantitățile care intră în procesul de reciclare. Aceasta a oferit și o definiție clară a acestor cantități: „Cantitățile care intră în operațiunea de reciclare și care vor fi luate în calcul la realizarea obiectivelor de mediu sunt cantitățile confirmate  de reciclator în SIATD (sistemul public de raportare) ca fiind recepționate după eliminarea materialelor, altele decât materialul țintă”.

Forma OUG 125 adoptată săptămâna trecută la Comisia de Mediu din cadrul Camerei Deputaților este: „Producătorii/OIREP-urile plătesc 2 lei /kg pentru diferența dintre cantitățile necesare realizării obiectivelor și cantitățile care intră în instalația de reciclare.”

„Această definiție ( prima definiție votată de Comisia de Politică Economică din cadrul Camerei Deputaților n.red) stabilește în concret ce cantități sunt luate în calcul la realizarea obiectivelor și care este momentul raportării, iar în absența acestei definiții clare (care lipsește din forma OUG 125 dezbatută la Comisia de Mediu din Camera Deputaților săptămâna trecută) se pot crea blocajele amintite, lăsând spațiu pentru interpretări la momentul punerii în aplicare de către Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).

„Practic, pentru  a eluda aceasta condiție suplimentară pe care o pune noua formă a OUG 125, deșeurile ar putea merge la export, pentru că reciclatorii din alte țări nu trebuie să confirme cantitățile efectiv reciclate.  Aceasta în condițiile în care reciclatorii se plâng de cantități insuficient colectate, din cauza lipsei colectării separate – țara noastră fiind în plin proces educațional privind reciclarea și cu mult în urma statelor europene,” declară Geanin Șerban, Președintele Asociației OIREP.

Scumpiri în lanț, până la consumatorul final

Marii producători (lanțuri de retail, companii FMCG, producători de băuturi, produse alimentare s.a.) riscă să nu își îndeplinească țintele de mediu care le revin prin legislație și, neputând raporta cantitățile colectate, riscă să achite o obligație fiscală de câte 2 lei / kg, reprezentând diferența între țintele de colectare și cantitățile efectiv colectate. În aceste condiții, această obligație fiscală impusă prin lipsa de claritate a OUG 125 s-ar putea reflecta în creșteri ale produselor vândute la raft consumatorilor.

De asemenea, forma actuală a OUG 125 prevede un tratament discriminatoriu între actorii privați și cei publici: în cazul primăriilor, cantitățile de deșeuri sunt luate în calcul în aceeași modalitate de dinainte de momentul adoptării OUG 125, respectiv la momentul recepției, atrage atenția Asociația.

„Asociația OIREP atrage atenția că o definiție a acestor cantități este fundamentală, pentru evitarea blocajelor în activitatea celor ce gestionează deșeurile de ambalaje.

 

Te-ar mai putea interesa și
A fost inaugurat spitalul oncologic Medex din Mureș, contruit și cu ajutorul unui credit de 112,6 milioane de lei de la CEC
A fost inaugurat spitalul oncologic Medex din Mureș, contruit și cu ajutorul unui credit de 112,6 milioane de lei de la ...
A fost inaugurat Spitalul Oncologic Medex, la Sângeorgiu de Mureș. Construcția a fost începută de la firul ierbii și dispune de aparatură nouă, precum și primul PET – CT din județul......
Investițiile făcute de distribuitorii de energie electrică au fost mult mai mari și decât planurile și decât ce s-a investit în 2022 – date ANRE
Investițiile făcute de distribuitorii de energie electrică au fost mult mai mari și decât planurile și decât ce s-a ...
Investițiile făcute de cei patru operatoei de distribuție a energiei electrice în cele opt zone de rețea din România ...
Autostrada Soarelui, închisă pe timp de noapte în perioada 24 – 26 iulie
Autostrada Soarelui, închisă pe timp de noapte în perioada 24 – 26 iulie
Se închide circulația pe A2 (București – Constanța) pe ambele sensuri, între km.11+700 și km. 15+500, în perioada ...
ASF: Companiile de asigurări au plătit indemnizații brute în valoare de 2,6 miliarde de lei în primele trei luni din 2024
ASF: Companiile de asigurări au plătit indemnizații brute în valoare de 2,6 miliarde de lei în primele trei luni din ...
Volumul total al indemnizaţiilor brute plătite de societăţile de asigurări (inclusiv sucursale) a depăşit valoarea ...