Exporturile agricole ale Ucrainei ar urma să scadă cu 20% în martie – brokeri

Exporturile agricole ale Ucrainei pe cale maritimă ar urma să scadă cu 20% în martie, comparativ cu februarie, a anunţat miercuri compania Spike Brokers, care oferă servicii de brokeraj, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 13 mart. 2024, 16:15
Exporturile agricole ale Ucrainei ar urma să scadă cu 20% în martie - brokeri

Compania nu a dat publicităţii cantitatea de exporturi de alimente din martie, deşi miercuri Ministerul Agriculturii de la Kiev anunţase că până acum în această lună au fost expediate 2,2 milioane tone metrice de cereale, scrie Agerpres.

În perioada 1-14 februarie, Ucraina a exportat 2,4 milioane tone de cereale, arată datele guvernamentale.

„Ritmul exporturilor pe cale maritimă încetineşte în martie, comparativ cu februarie. Conform actualelor tendinţe, exporturile totale în martie ar putea fi cu până la 20% mai scăzute decât în februarie”. Şi exporturile pe şosele au scăzut în martie, comparativ cu februarie, susţin analiştii de la Spike Brokers.

Cerealele reprezintă majoritatea exporturilor agricole ale Ucrainei, 95% din acestea fiind exportate prin porturile de la Marea Neagră şi de la Dunăre.

Exporturile Ucrainei pe calea ferată, la frontierele vestice, au scăzut semnificativ, ajungând la o medie zilnică de 299 vagoane, de la o medie de 374 în februarie. „Este cel mai scăzut nivel de la începutul războiului”, se arată în analiza Spike Brokers.
În următoarele cinci luni produsele agricole ucrainene nu vor mai ajunge în Europa, în urma saturării pieţei europene cu cereale ucrainene din recolta de anul trecut, estimează firma de brokeraj.

Te-ar mai putea interesa și
Grindeanu: În mod normal, PSD ar trebui să aibă prima opţiune pentru funcția de premier. România nu este din punct de vedere economic pe marginea prăpastiei
Grindeanu: În mod normal, PSD ar trebui să aibă prima opţiune pentru funcția de premier. România nu este din punct ...
PSD ar trebui, "într-un mod normal", să aibă prima şansă în a da premierul în noul Guvern, având în vedere rezultatul alegerilor parlamentare de anul trecut, a afirmat, sâmbătă,......
Directorul Salrom, Constantin Dobrea: Asociaţia Europeană a Producătorilor de Sare şi-a arătat disponibilitatea de a trimite experți la Salina Praid
Directorul Salrom, Constantin Dobrea: Asociaţia Europeană a Producătorilor de Sare şi-a arătat disponibilitatea de a ...
Asociaţia Europeană a Producătorilor de Sare şi-a exprimat disponibilitatea de a trimite echipamente şi experţi la ...
Autostrăzile care se deschid în luna iunie. Ce proiecte au anunțat oficialii de la Transporturi
Autostrăzile care se deschid în luna iunie. Ce proiecte au anunțat oficialii de la Transporturi
Luna iunie se anunță a fi una plină de evenimente în ceea ce privește inaugurările de autostrăzi în România. Astfel, ...
Afacerile Danone din România au crescut anul trecut, dar profitul este în scădere
Afacerile Danone din România au crescut anul trecut, dar profitul este în scădere
Danone, liderul pieței iaurturilor din România, cu o fabrică în București de unde face și exporturi, a rămas în 2024 ...