Exporturile americane de îngrăşăminte cu azot au explodat pe fondul cererii mari din partea fermierilor europeni

25 10. 2022
ingrasamant azot agricultura

Potrivit datelor U.S. Census Bureau, analizate de organismul reprezentativ The Fertilizer Institute (TFI), exporturile de îngrăşăminte cu azot ale SUA (al treilea mare producător mondial) au urcat până la 370.000 de tone în luna august, mai mult decât dublu faţă de totalul înregistrat anul trecut. Este vorba de cea mai mare cifră înregistrată într-o singură lună de la debutul colectării datelor statistice de către TFI în 2013, scrie Agerpres.

Cumpărătorii europeni au depăşit cumpărătorii interni de îngrăşăminte cu azot atât în cazul SUA cât şi în cazul altor exportatori precum Indonezia şi Malaezia, susţine şi Alistair Wallace, analist la Argus Media.

Ţările cu cele mai mari creşteri anuale ale importurilor de îngrăşăminte din SUA se află în Europa, Franţa, Belgia, Norvegia şi Lituania, dar şi în Maroc, Chile şi Brazilia, a spus Jason Troendle, economist la TFI.

În mod normal, ţările europene cumpără cea mai mare parte a importurilor lor de uree din Africa de Nord, dar acum au început să facă achiziţii din zona mai îndepărtate, a spus şi Alistair Wallace. Acesta a adăugat însă că preţurile la îngrăşăminte cu azot din UE s-au mai redus la mijlocul lunii octombrie, pe măsură ce unele fabrici europene de îngrăşăminte au reluat producţia, ca urmare a diminuării preţurilor la gaze.

Cu toate acestea, fermierii europeni nu pot să îşi facă stocurile de îngrăşăminte de care au nevoie înainte de următorul sezon de însămânţări din primăvară, din cauza preţurilor mari şi a livrărilor limitate, spune Pekka Pesonen, secretar general la sindicatul fermierilor europeni Copa-Cogeca. „Vorbim de o nevoie de volume mari pe o perioadă scurtă de timp”, a spus Pekka Pesonen.

Exporturile mari de îngrăşăminte ale SUA scot în evidenţă consecinţele globale ale războiului din Ucraina asupra livrărilor mondiale de alimente şi energie. Rusia, ţară supusă sancţiunilor internaţionale pentru invadarea Ucrainei, este un important producător mondial de îngrăşăminte şi gaze naturale, o materie primă crucială în producţia de îngrăşăminte cu azot, a căror aplicare duce la creşterea randamentelor culturilor agricole.