Exporturile de alimente au crescut. Rămânem însă cu deficit comercial

16 03. 2012
porumb_32517400

Valoarea importurilor de produse agroalimentare a fost anul trecut cu 376 de milioane de euro mai mare decât valoarea exporturilor, care au totalizat 3.912,2 milioane de  euro, informează Ministerul Agriculturii. Astfel, faţă de 2010, deficitul balanţei comerciale pe acest segment a scăzut cu 48,5% pe seama creşterii exporturilor de produse agroalimentare cu 27,8%, într-un ritm de peste două ori mai înalt decât cel al creşterii importurilor (13,1%).

Porumbul a deţinut cea mai mare pondere în totalul exporturilor de produse agroalimentare, de 14,8% (ca şi în anul 2010, când a avut o pondere de 12.7%), fiind urmat de seminţele de floarea-soarelui, cu o pondere de 13.0% şi produsele din tutun, cu o pondere de 11,6%. Încasările însumate rezultate din exportul celor trei produse aflate în top au atins nivelul de 1.538,9 milioane de euro. În timp ce volumul exporturilor de seminţe de floarea soarelui a fost de peste două ori mai mare în 2011 fată de 2010, cantitatea de grâu exportată în 2011 s-a redus cu 36,7% comparativ cu anul precedent.

În anul 2011, exporturile de produse agroalimentare către statele UE au avut o pondere valorică de 72,0%, iar importurile din statele membre UE au deţinut o pondere de 78,9%.

În ceea ce priveşte importurile, a căror valoare se cifrează la 4.288,2 milioane de euro, cel mai mult s-a cumpărat de peste graniţe zahăr (7% din total valoare), carne de porc (6% din total valoare) şi preparatele alimentare (3,5% din total valoare).

Importurile din ţări din afara Uniunii Europeme au crescut într-un ritm de peste două ori mai rapid decât volumul achiziţiilor intracomunitare, ponderea principală revenind zahărului, şroturilor de soia şi tutunului brut. Cu toate acestea, datorită menţinerii caracteristicii de creştere în ritm mai înalt a exporturilor decât a importurilor, balanţa comercială cu produse agroalimentare în spaţiul extracomunitar în anul 2011 a înregistrat un excedent de 191,7 mil. euro, mai mare cu 87,0% faţă de soldul excedentar din 2010.