Exporturile de porc şi bovine în China se vor debloca în zilele următoare – Constantin

Economica.net
03 06. 2014
porc_06457400_95001400_27533400

‘După această vizită, în care domnul ministru (ministrul chinez al Agriculturii – n.r.) va avea ocazia să vadă pe teren anumite ferme şi unităţi de procesare, cred că o colaborare între noi va fi mult mai uşoară şi mulţi investitori vor veni, vor clarifica toate aspectele şi vor începe să investească în România. Deblocarea pieţei din China este foarte importantă pentru noi, însă, în egală măsură, am susţinut că avem nevoie de investiţii ca să mărim zona de producţie din România şi pe urmă să ne ocupăm de partea de export. Avem două obiective importante: investiţii şi exporturi’, a spus vicepremierul Daniel Constantin.

În cadrul conferinţei organizate de ANSVSA la Palatul Parlamentului, şeful MADR a apreciat toate rezultatele medicilor veterinari din ultimii doi ani, mai ales că acestea au avut un impact pe latura economică a României.

‘În ultimii doi ani, şi mai ales în ultimul an, aţi avut câteva rezultate care au ajutat agricultura şi industria alimentară a României. În primul rând, după şapte ani, aţi reuşit să deblocaţi cea mai importantă piaţă pentru noi, piaţa UE, pentru exportul de carne de porc. (…) Sper ca în anul 2015 să putem vorbi şi de exportul de animale vii. De asemenea, anul trecut, am deblocat pieţe terţe importante pentru România, chiar dacă impactul încă nu s-a văzut. Exporturile pe pieţe terţe au crescut cu 75%, e adevărat că nu din produsele pe care le-aţi deblocat dvs., însă potenţialul pe care îl avem nu este valorificat la maximum’, a spus Constantin.

Acesta i-a asigurat pe veterinari că va veghea la independenţa instituţiei, ‘cel puţin în perioada în care el va fi ministru al Agriculturii’, în condiţiile în care activitatea veterinară este uneori afectată de intervenţia politicului.

‘Vreau să vă asigur că voi veghea şi eu, ca inginer zootehnist, la independenta instituţiei dvs. şi că atribuţiile pe care le aveţi nu vor fi atinse cel puţin în perioada în care eu sunt ministru al Agriculturii’, a dat asigurări Daniel Constantin.

Ministrul chinez al Agriculturii este aşteptat la finele acestei săptămâni într-o vizită oficială în România.

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a organizat, marţi, la Palatul Parlamentului, o conferinţă cu tema ‘ANSVSA -10 ani de excelenţă în domeniul sanitar-veterinar şi al siguranţei alimentelor’.