Exporturile de cafea ale Indiei ar urma să crească în 2024 pe fondul avansului preţurilor globale
Ţara asiatică, renumită pentru ceaiurile sale, este şi al optulea mare cultivator mondial de cafea, în primul rând de cafea robusta utilizate la cafeaua instant. India produce şi soiul de cafea arabica, care este mai scumpă, scrie Agerpres.
„Cererea pentru cafeaua din India, în special pentru boabe robusta, este solidă ca urmare a preţurilor ridicate la nivel global, rezultatul unor probleme de producţie”, a spus preşedintele Asociaţiei exportatorilor de cafea din India, Ramesh Rajah, prognozând o creşterea a exporturilor de până la 10% în acest an.
Preţul cafelei robusta este la cel mai ridicat nivel din ultimii 15 ani în condiţiile în care Vietnamul, cel mai mare producător mondial, este aşteptat să producă mai puţin în 2023/2024 decât în sezonul precedent.
India exportă trei sferturi din producţia sa de cafea în principal în Italia, Germania şi Belgia.
În mod normal, cafeaua produsă în India se vinde la preţuri mai mari decât preţurile de referinţă la nivel mondial pentru că este crescută la umbră, culeasă anual şi uscată la soare. Totuşi, în acest an primele vor fi mai mari decât de obicei din cauza unui deficit mondial de producţie, susţin exportatorii.
Un dealer de la Bengaluru care lucrează pentru o mare casă globală de trading estimează că în 2024 exporturile de cafea ale Indiei ar putea urca până la 298.000 de tone, de la 271.420 de tone anul trecut. Potrivit acestuia, cafeaua robusta din India se vinde la o primă de aproape 300 de dolari pe tonă peste cotaţiile futures de la Londra, din cauza cererii puternice.
Chiar dacă cererea la export este una bună, traderii se aşteaptă ca livrările să se majoreze, ceea ce ar putea duce la scăderea preţurilor pe piaţa locală, susţinea dealerul.
Organismul de stat Coffee Board estimează că producţia de cafea a Indiei ar putea urca până la 374.200 de tone în sezonul agricol 2023/2024, care a început la 1 octombrie 2023, de la 352.000 de tone în sezonul anterior. Cu toate acestea, fermierii susţin că ploile torenţiale limitează creşterea producţiei. „Ploile torenţiale din ultimele zile, cumulate cu ploile din decembrie, au dus la căderea pe sol a multor boabe de cafea”, spune M Chengappa, un cultivator de cafea din statul Karnataka.
În plus, culesul cafelei este încetinit de lipsa de mână de lucru, în pofida ofertelor de majorare a salariilor, spune Ramesh Rajah. „Preţurile globale cresc dar veniturilor fermierilor din India nu cresc în aceeaşi proporţie din cauza majorării costurilor de producţie. Ei trebuie să cheltuie mai mult pe inputuri şi salarii”, spune preşedintele Asociaţiei exportatorilor de cafea din India.