Exporturile de ceasuri elveţiene au înregistrat în 2016 cel mai semnificativ declin din ultimii şapte ani

Exporturile de ceasuri elveţiene au scăzut anul trecut cu 9,9%, cel mai semnificativ declin din ultimii şapte ani, în urma încetinirii cererii la nivel mondial, transmit AFP şi Bloomberg.
Economica.net - joi, 26 ian. 2017, 12:16
Exporturile de ceasuri elveţiene au înregistrat în 2016 cel mai semnificativ declin din ultimii şapte ani

După câţiva ani de creşteri record, exporturile de ceasuri au scăzut în 2016 cu 3,3%, la 21,5 miliarde de franci elveţieni (21,2 miliarde de dolari), a anunţat, joi, Federaţia Industriei de Orologerie din Elveţia (FHS). Este cel mai semnificativ declin anual din 2009, când s-a înregistrat o scădere de 22%. Numărul total de ceasuri exportate în 2016 a scăzut la 25,4 milioane, de asemenea cel mai redus nivel din 2009.

Federaţia Industriei de Orologerie din Elveţia a precizat că exporturile spre Hong Kong, cea mai mare piaţă, au scăzut anul trecut cu aproape 25%, în timp ce livrările către China au înregistrat un declin de 4,7%, deşi s-a constatat o îmbunătăţire spre sfârşitul anului, în decembrie fiind consemnat un avans de 5,5%. Cererea pentru ceasurile de lux a fost afectată de campania anticorupţie demarată de Guvernul chinez, de reducerea numărului de turişti chinezi care au cumpărat ceasuri de lux în Europa, precum şi de dezvoltarea categoriei ceasurilor inteligente.

Compania elveţiană Richemont a cheltuit în 2016 peste 200 de milioane de euro (215 de milioane de dolari) pentru a răscumpăra ceasurile nevândute şi a concediat aproximativ 200 de angajaţi care fabricau celebrele ceasuri Cartier, Vacheron Constantin şi Piaget. Richemont a raportat creşterea vânzărilor de ceasuri în propriile magazine, în trimestrul patru din 2016.

Federaţia Industriei de Orologerie din Elveţia se aşteaptă la o stabilizare a pieţei în acest an, existând deja semne de redresare.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...