De asemenea, 153.000 de tone de cereale au fost exportate în primele trei zile din octombrie 2023, faţă de 297.000 de tone în urmă cu un an.
Oficialii de la Kiev nu au dat explicaţii privind motivele scăderii exporturilor.
Traderii şi sindicatele din agricultură susţin că decizia Rusiei din iulie, de a renunţa la acordul negociat de ONU care permitea Ucrainei să exporte cereale via porturile sale de la Marea Neagră, şi recentele atacuri ruseşti asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, sunt principalele motive ale reducerii exporturilor.
Cantităţile totale de cereale pe care Ucraina le-a exportat deja în sezonul actual includ 2,7 milioane de tone porumb, 3,4 milioane tone de grâu şi 625.000 de tone de orz.
Ucraina poate exporta volume limitate de cereale prin porturile sale mici de la Dunăre şi prin graniţa sa terestră vestică cu Uniunea Europeană.
Ucraina se aşteaptă să recolteze 79 de milioane de tone cereale şi seminţe oleaginoase în 2023 iar surplusul pentru export în sezonul 2023/2024 totalizează aproximativ 50 de milioane de tone.