Exporturile de ciocolată elveţiană au revenit pe creştere în 2013
Anul trecut, cei 18 producători de ciocolată din Elveţia au vândut peste hotare 109.662 tone de ciocolată, în creştere cu 5,6% comparativ cu 2012. În acelaşi timp, valoarea exporturilor de ciocolată a crescut cu 4,1% în 2013 până la 792 milioane franci elveţieni (674 milioane de euro), în pofida aprecierii monedei elveţiene.
‘Acest rezultat este cu atât mai remarcabil ţinând cont de întărirea francului care a făcut produsele de ciocolată elveţiene mai scumpe pe majoritatea pieţelor de export’, a apreciat Chocosuisse.
Din nou, Germania a fost în 2013 cea mai mare din cele 150 de pieţe de export pentru ciocolată elveţiană, fiind responsabilă pentru 24,7% din exporturi, urmată de Marea Britanie (12,8%), Franţa (8%) şi Canada (6,3%). Pe ansamblu, vânzările în Uniunea Europeană au crescut cu 18,5% în volum dar cu 5,2% în valoare, performanţele fiind diferite de la o piaţă la alta. În timp ce vânzările de ciocolată elveţiană pe pieţele din Germania, Belgia şi Italia au înregistrat creşteri excepţionale, vânzările au scăzut în Franţa, Olanda şi Austria.
La fel ca şi alte organizaţii profesionale, Chocosuisse s-a declarat preocupată de impactul votului asupra limitării imigraţiei. ‘Industria noastră numără aproximativ 4.400 de angajaţi şi avem mulţi colaboratori din Uniunea Europeană, care lucrează de mult timp la noi şi sunt bine integraţi. Această decizie riscă să crească povara administrativă şi să complice recrutările’, a subliniat purtătorul de cuvânt al Chocosuisse, Franz Schmid. Aceasta şi-a exprimat însă speranţa că autorităţile elveţiene vor putea găsi o soluţie pentru a aplica iniţiativa fără a pune în pericol acordurile convenite cu UE.