Exporturile de energie electrică ale României au scăzut semnificativ în 2018
În primul semestru al acestui an, exporturile de energie electrică ale României au fost de 2,8TWh, în scădere cu 20% faţă de cei 3,5 TWh înregistraţi în prima jumătate a anului trecut. Au scăzut şi importurile, cu doar 14%, de la 1,4 TWh la 1,2 TWh, pe fondul unor uşoare creşteri, atât a producţiei cât şi a consumului intern.
România a rămas aşadar exportator net de energie electrică (sold de 1,6 TWh) dar situaţia este ceva mai proastă decât în primele şase luni ale anului trecut, când soldul a fost de 2,1 TWh, conform datelor Transelectrica.
„În semestrul I 2018 gradul de utilizare a capacității total alocate pe liniile de interconexiune pentru export a scăzut față de semestrul I al anului 2017 pe majoritatea destinațiilor, înregistrându-se creștere doar pe relația cu Ucraina (+9pp)” arată Transelectrica.
„Astfel, comparativ cu semestrul I 2017, fluxurile fizice de export au scăzut cu Bulgaria și Serbia, în timp ce pe relația cu Ungaria și Ucraina au înregistrat creșteri. Analizând fluxurile fizice de import se observă creșteri pe relațiile cu Bulgaria și Serbia în timp ce pe relația cu Ungaria și Ucraina s-a înregistrat scăderi”, mai arată Transelectrica.
Iată evoluţia exporturilor şi importurilor, în valori fizice, pentru fiecare dintre statele vecine:
Ungaria
Export: 672 GWh, creştere de 216% faţă de primul semestru din 2017 (212 GWh)
Import: 217 GWh, scădere de 28% faţă de primul semestru din 2017 (304 GWh)
Bulgaria
Export: 1.198 GWh, scădere de 42% faţă de primul semestru din 2017 (2.079 GWh)
Import: 511 GWh, creştere de 190% faţă de primul semestru din 2017 (177 GWh)
Serbia
Export: 592 GWh, scădere de 48% faţă de primul semestru din 2017 (1.140 GWh)
Import: 161 GWH, crestere de aproape patru ori faţă de primul semestru din 2017 (42 GWh)
Ucraina
Export: 339 GWh, creştere de 1.500% faţă de primul semestru din anul 2017 (21 GWh)
Import: 329 GWh, în scădere cu 62%, faţă de primul semestru din anul 2017 (878 GWh)