Exporturile de grâu ale Rusiei ar putea fi afectate de măsurile de combatere a pestei porcine africane

Economica.net
24 11. 2016
grau_33617700

Statul rus este al doilea mare exportator de cereale din lume. Recolta de grâu din acest an ar urma să atingă nivelul record de 117 milioane de tone, a anunţat ministerul Agriculturii.

Totuşi, un purtător de cuvânt al Rosselkhoznadzor a minimalizat importanţa avertismentului.

‘Nu este necesar să impunem acum restricţii semnificative, inclusiv restricţii la export’, a declarat, pentru Reuters, Aleksey Alekseenko, purtător de cuvânt al Autorităţii Federale Sanitar Veterinare din Rusia.

‘Experţii instituţiei analizează situaţia, iar concluziile urmează să fie anunţate în următoarele zile’, a adăugat Alekseenko.

Luna aceasta au fost descoperite zece cazuri de pestă porcină africană la crescătoriile din regiunea Krasnodar.

Şi Guvernul României a aprobat miercuri Programul naţional de supraveghere, prevenire şi control al pestei porcine africane, în condiţiile în care ţara noastră se află în situaţia de risc iminent faţă de această boală.

Totodată, din momentul confirmării oficiale a primului focar de pestă porcină africană în România, sunt aplicate mai multe măsuri. Astfel, cotele de vânătoare sunt analizate de Ministerul Mediului, împreună cu Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, şi sunt stabilite ţinând cont de necesitatea reducerii populaţiei de porci mistreţi existente. Totodată, ţinta vânătorii este atingerea densităţii de 0,5 mistreţi pe kmp sau mai redusă, pentru a împiedica răspândirea bolii.

Reprezentanţii Asociaţiei Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din România (ACEBOP) au anunţat că în Ucraina virusul a invadat ferme mari şi mici, iar ultimul focar, declarat la OIE în 4 noiembrie, avea 726 de capete porci. Numai într-o lună, în două focare din zona Kievului, au fost ucişi şi distruşi 7.037 de porci, susţine ACEBOP.

Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin, singura cale de a feri animalele fiind respectarea unor măsuri de protecţie la venirea în contact cu animalele sănătoase.