Exporturile de produse agroalimentare europene au crescut cu 1,6%, în 2014

Economica.net
06 07. 2015
eksport_import_polen_deutschland_98772900

De asemenea, exporturile de produse agroalimentare au reprezentat 7,2% din schimburile comerciale totale ale UE cu ţările terţe, care anul trecut s-au ridicat la 1.702,8 miliarde de euro.

Pe primul loc s-au situat exporturile de băuturi spirtoase (9,766 miliarde de euro), în creştere cu 8% comparativ cu 2013. Cea mai mare creştere procentuală s-a înregistrat, însă, în cazul exporturilor de produse alimentare pentru copii, cereale, precum şi de produse pe bază de amidon şi lapte, care s-au majorat cu 23%.

În schimb, în 2013, importurile de produse alimentare în UE au crescut cu 2,1%, până la 103,903 miliarde de euro. Cele mai importate au fost fructele tropicale, proaspete sau uscate, nuci şi mirodenii (10,357 miliarde de euro, în creştere cu 10%), precum şi cafea şi ceai. Importurile de boabe de cacao au crescut cu 17% comparativ cu 2013, aceasta fiind cea mai mare creştere procentuală înregistrată de o categorie de produse.

Principala destinaţie pentru exporturile de produse agroalimentare europene este SUA, 16,389 miliarde de euro sau 13% din total, urmată de Rusia cu 9,080 miliarde de euro sau 7% din total. În sens invers, cea mai mare parte din importurile de produse agroalimentare vin din Brazilia, 13,110 miliarde de euro sau 13% din total, urmate de importurile din SUA, 10,355 miliarde de euro sau 10% din total.