Exporturile Germaniei au scăzut în 2020 cu cel puţin 12%

Economica.net
29 12. 2020
mercedes_benz_clasa_e_cabriolet_2_48515500

„Pandemia ne-a dat cu cinci ani înapoi în ceea ce priveşte comerţul – dar în acelaşi timp sunt cu cinci ani mai înainte în ceea ce priveşte digitalizarea”, a afirmat preşedintele BGA, Anton Boerner.

Exporturile Germaniei către Statele Unite, cea mai mare piaţă pentru vânzările externe ale ţării, au scăzut cu 16%, în timp ce exporturile pe relaţia cu Marea Britanie au înregistrat un declin de 18,5%.

„Singurele aspecte pozitive sunt China şi Asia, importanţa lor continuând să crească în timpul pandemiei”, a declarat Boerner.

Acesta a avertizat că în următorii ani cererea pentru bunuri europene ar putea fi afectată după ce 15 ţări din zona Asia-Pacific, inclusiv China, Japonia şi Coreea de Sud, au semnat în noiembrie cel mai mare acord comercial din lume.

Anul acesta, China a depăşit probabil Franţa şi Statele Unite, devenind principala destinaţie pentru exporturile Germaniei, în funcţie de valoare.

Datele vin într-o perioadă în care se desfăşoară negocieri pentru finalizarea acordului de investiţii între China şi Uniunea Europeană, care va acorda companiilor din blocul comunitar condiţii mai bune de acces la piaţa chineză şi va proteja activele lor din statul asiatic.

Discuţiile au demarat în 2014, dar s-au împotmolit în urma plângerilor UE că autorităţile de la Beijing nu-şi îndeplinesc promisiunea de a ridica restricţiile asupra investiţiilor UE, în pofida angajamentelor de deschidere a celei de-a doua economii mondiale.

Preşedintele BGA a cerut autorităţilor europene să treacă peste divergenţele comerciale cu SUA şi să găsească o bază comună cu preşedintele ales Joe Biden.

Exporturile Germaniei ar putea creşte cu până la 13% anul viitor, a previzionat Boerner, care a avertizat că evoluţia pandemiei ar putea afecta estimările.