Exporturile româneşti în China au crescut cu 24% în primele 7 luni din 2014

Exporturile româneşti în China au crescut, în primele şapte luni ale acestui an, cu 24% faţă de perioada similară din 2013, după ce anul trecut înregistraseră o creştere de 34%, conform unui comunicat al Ministerului Economiei.
Economica.net - vin, 17 oct. 2014, 19:47
Exporturile româneşti în China au crescut cu 24% în primele 7 luni din 2014

Evoluţia ascendentă a schimburilor comerciale şi a cooperării economice româno-chineză din ultimii ani a fost discutată vineri, la lucrările celei de-a XXIV-a sesiuni a Comisiei inter-guvernamentale româno-chineză de cooperare economică (Comisia mixtă), conduse de Cosmin Cătălin Olteanu, secretar de stat în Ministerul Economiei, şi Wang Shouwen, ministru asistent în Ministerul Comerţului din Republica Populară Chineză.

În cadrul lucrărilor sesiunii au fost prezentate evoluţiile economiilor română şi chineză şi a fost evaluat stadiul colaborării economice şi comerciale bilaterale de la ultima sesiune a Comisiei mixte până în prezent, fiind analizate, totodată, propuneri de dezvoltare în continuare a relaţiilor bilaterale.

„În contextul colaborării economice, ministerele de resort din cele două ţări au exprimat dorinţa de a încuraja şi sprijini implicarea activă a companiilor române şi chineze în proiecte bilaterale de interes major în domeniile energiei, infrastructurii, agriculturii, zootehniei şi industriei alimentare, protecţiei mediului şi controlului poluării, managementului apelor şi îmbunătăţirilor funciare”, se arată în comunicat.

La finalul lucrărilor, cei doi copreşedinţi, Cosmin Cătălin Olteanu şi Wang Shouwen, au semnat Protocolul sesiunii Comisiei Mixte, care prevede principalele direcţii de colaborare viitoare.

La lucrările sesiunii Comisiei mixte au participat şi reprezentanţi ai unor importante companii şi bănci din România şi Republica Populară Chineză.

În marja sesiuni a XXIV-a a Comisiei Mixte, reprezentanţi ai Cancelariei Primului-Ministru şi secretarul de stat Cosmin Cătălin Olteanu au avut o întrevedere cu şeful delegaţiei oficiale chineze, Wang Shouwen, şi cu ambasadorul Republicii Populare Chineze la Bucureşti, doamna Huo Yuzhen.

Cu această ocazie, a fost subliniată importanţa convorbirilor bilaterale la nivel înalt şi a fost exprimată dorinţa comună de dezvoltare şi diversificare a relaţiilor economice şi comerciale între cele două ţări.

Totodată, a fost manifestat interesul demarării în România, până la sfârşitul acestui an, a unor proiecte majore, susţinute financiar de către partea chineză, fiind încurajată implicarea cât mai amplă a companiilor chineze în modernizarea sectorului minier, privatizarea companiilor cu capital majoritar de stat aflate în patrimoniul Ministerului Economiei, precum şi continuarea implementării deciziilor convenite în Memorandumul de Înţelegere semnat între Ministerul Economiei din România şi Ministerul Comerţului din Republica Populară Chineză privind elaborarea unui studiu de fezabilitate pentru construirea în comun a Parcului Tehnologic şi Economic Chinezo-Român.

Republica Populară Chineză este principalul partener comercial al României în zona asiatică din punct de vedere al valorii schimburilor comerciale, atât la export, cât şi la import.

În primele 7 luni ale anului 2014, conform datelor statistice româneşti, volumul total al schimburilor comerciale româno – chineze (exclusiv RAS Hong Kong) a înregistrat valoarea de 2,291 miliarde dolari (în creştere cu 24,9% faţă de perioada similară a anului 2013), din care export românesc pe piaţa chineză 494 milioane dolari (în creştere cu 26,42% faţă de perioada similară a anului precedent) şi import 1,834 miliarde dolari (în creştere cu 24,53%).

La data de 31 august 2014 erau înregistrate în România 11.277 societăţi comerciale cu participare chineză la capitalul social, valoarea totală a investiţiilor chineze în România fiind de 407 milioane dolari (0,8 % din totalul investiţiilor străine în România). R. P. Chineză se clasează pe locul 18 în topul ţărilor care au investit în ţara noastră.

Companii chineze importante se află în faze avansate de negociere pentru a construi, cu finanţare chineză, mai multe obiective de investiţii din România: Unităţile 3 şi 4 de la Centrala Nuclearo-Electrică de la Cernavodă, Termocentrala de 500 MW de la Rovinari, retehnologizare şi instalaţii de desulfurare la grupurile energetice 3 şi 4 de la termocentrala Deva (Mintia), hidrocentrala cu acumulare prin pompare Tarniţa – Lăpuşteşti.

Te-ar mai putea interesa și
Bugetul mediu alocat pentru masa de Crăciun ramâne la 1.000 de lei, ca și anul trecut. Estimare Freshful by eMag
Bugetul mediu alocat pentru masa de Crăciun ramâne la 1.000 de lei, ca și anul trecut. Estimare Freshful by eMag
Freshful by eMag, cel mai mare retailer alimentar online din România, estimează că anul acesta clienții companiei vor aloca, în medie, 1.000 de lei pentru achizițiile de Crăciun. Cu un an în......
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Mâine se va putea circula pe autostradă de la Buzău la Focșani (A7), pe aproape 80 de kilometri, anunță joi Cristian ...
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi că PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Executivului şi va vota ...
Și-au îndeplinit kazahii de la Rompetrol obligațiile asumate prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român? Ce spun cifrele
Și-au îndeplinit kazahii de la Rompetrol obligațiile asumate prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român? Ce spun ...
Obligațile investiționale asumate de kazahi în România prin intermediul Fondului de Investiții în Energie Kazah-Român ...