Extern

Economie externă, politică şi cele mai noi şi importante informaţii despre ce se întâmplă în Europa, America, Asia şi pe toată planeta.

Gazprom a oprit miercuri livrările de gaze către Ucraina

Grupul rus Gazprom a oprit miercuri livrările de gaze către Ucraina, după ce marţi Kievul a anunţat suspendarea tuturor achiziţiilor de gaze din Rusia, în urma eşecului negocierilor asupra preţului, care vizau să menţină aprovizionarea sa pentru o perioadă cuprinsă între trei şi şase luni, transmite AFP.

Gazprom a oprit miercuri livrările de gaze către Ucraina
Grecia, cartonaş galben de la Europa. Creditorii nu mai discută cu guvernul Tsipras până după referendum

Grecia, cartonaş galben de la Europa. Creditorii nu mai discută cu guvernul Tsipras până după referendum

Eurogrupul încă este deschis la încheierea unui acord cu Grecia

Eurogrupul încă este deschis la încheierea unui acord cu Grecia

Grecii vor vota

Grecii vor vota „nu” la referendumul din 5 iulie, dar majoritatea este în scădere – sondaj

Grecia poate rămâne în zona euro chiar şi cu un vot negativ la referendum - Schaeuble, potrivit Bloomberg

Grecia poate rămâne în zona euro chiar şi cu un vot negativ la referendum – Schaeuble, potrivit Bloomberg

Grecia: site oficial cu informaţii despre referendumul de duminică

Grecia: site oficial cu informaţii despre referendumul de duminică

Franţa spionează comunicaţiile din Europa spre alte continente transmise prin cablurile submarine - presă

Franţa spionează comunicaţiile din Europa spre alte continente transmise prin cablurile submarine – presă

UPDATE E oficial. Grecia nu şi-a onorat datoria către FMI, devenind primul stat occidental care ratează o plată

UPDATE E oficial. Grecia nu şi-a onorat datoria către FMI, devenind primul stat occidental care ratează o plată

Ucraina anunţă suspendarea achiziţiilor de gaze din Rusia

Ucraina anunţă suspendarea achiziţiilor de gaze din Rusia

Grecia propune suspendarea referendumului, dacă vor fi reluate negocierile - presa

Grecia propune suspendarea referendumului, dacă vor fi reluate negocierile – presa

Serbia privatizează 38 de instituţii media, inclusiv agenţia naţională de presă Tanjug

Serbia privatizează 38 de instituţii media, inclusiv agenţia naţională de presă Tanjug

Fitch a retrogradat băncile elene la 'RD' - intrare restricţionată în incapacitate de plată

Fitch a retrogradat băncile elene la ‘RD’ – intrare restricţionată în incapacitate de plată

General Electric şi-a vândut divizia de private-equity din Europa pentru 2,2 miliarde dolari

General Electric şi-a vândut divizia de private-equity din Europa pentru 2,2 miliarde dolari

România a invitat Serbia să se alăture proiectului energetic AGRI

România a invitat Serbia să se alăture proiectului energetic AGRI

Grecia: Zona euro refuză extinderea programului de ajutor - ministru slovac de finanţe

Grecia: Zona euro refuză extinderea programului de ajutor – ministru slovac de finanţe

Obama: Criza elenă nu va fi un şoc major pentru SUA, dar poate afecta creşterea în Europa

Obama: Criza elenă nu va fi un şoc major pentru SUA, dar poate afecta creşterea în Europa

Germania: Numărul şomerilor a scăzut în iunie pentru a noua lună consecutiv

Germania: Numărul şomerilor a scăzut în iunie pentru a noua lună consecutiv

Merkel refuză să negocieze cu Grecia un nou plan de asistenţă financiară înaintea referendumului de duminică

Merkel refuză să negocieze cu Grecia un nou plan de asistenţă financiară înaintea referendumului de duminică

Marea Britanie: PIB-ul a crescut mai rapid decât se estima anterior, în trimestrul I şi în 2014

Marea Britanie: PIB-ul a crescut mai rapid decât se estima anterior, în trimestrul I şi în 2014

Criza din Grecia este efectul îngăduinţei excesive a Europei şi al evoluţiei stângii greceşti - expert

Criza din Grecia este efectul îngăduinţei excesive a Europei şi al evoluţiei stângii greceşti – expert

Legăturile directe dintre ECE şi Grecia sunt reduse, dar evoluţia activelor este greu de prognozat - analişti

Legăturile directe dintre ECE şi Grecia sunt reduse, dar evoluţia activelor este greu de prognozat – analişti

Turcia se oferă să ajute Grecia pentru

Turcia se oferă să ajute Grecia pentru „ieşirea din criză”

Băncile greceşti pot fi considerate solvabile timp de maximum 5 zile după falimentul statului

Băncile greceşti pot fi considerate solvabile timp de maximum 5 zile după falimentul statului

Matteo Renzi: Economia italiană este la adăpost

Matteo Renzi: Economia italiană este la adăpost

Grecia: Tsipras propune un nou acord de bailout. Merkel refuză să negocieze înainte de referendum

Grecia: Tsipras propune un nou acord de bailout. Merkel refuză să negocieze înainte de referendum

Rata şomajului a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani, în luna mai

Rata şomajului a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani, în luna mai

Inflaţia în zona euro a scăzut în iunie la 0,2%

Inflaţia în zona euro a scăzut în iunie la 0,2%

Katy Perry este cel mai bine plătit artist din lume - Top Forbes

Katy Perry este cel mai bine plătit artist din lume – Top Forbes

Tunisia estimează pierderi de peste 500 de milioane de dolari pentru turism după atacul din Sousse

Tunisia estimează pierderi de peste 500 de milioane de dolari pentru turism după atacul din Sousse

Comisia Europeană susţine Master Planul General de Transport al României

Comisia Europeană susţine Master Planul General de Transport al României

Premierul grec Alexis Tsipras se gândeşte la oferta venită de la Jean-Claude Juncker - Kathimerini

Premierul grec Alexis Tsipras se gândeşte la oferta venită de la Jean-Claude Juncker – Kathimerini