Extern

Economie externă, politică şi cele mai noi şi importante informaţii despre ce se întâmplă în Europa, America, Asia şi pe toată planeta.

Scandalul LIBOR ar putea produce dosare penale în SUA în vară. Londra vrea să „prindă” şi alte bănci

Investigaţia internaţională privind manipularea indicelui LIBOR al dobânzilor de pe piaţa interbancară ar putea produce dosare penale în Statele Unite în această vară, iar parlamentarii britanici vor să extindă ancheta către alte bănci implicate în scandal, după ce au amendat Barclays.

Scandalul LIBOR ar putea produce dosare penale în SUA în vară. Londra vrea să
Euro, la minimul ultimilor doi ani, în aşteptarea datelor economice din zona euro

Turcia şi Polonia vor avea, în premieră, câte un membru în board-ul executiv al FMI

Costurile de finanţare ale Germaniei şi Franţei au încheiat săptămâna la noi minime record

SENTIMENTUL de dimineaţă: Se pariază că guvernele  nu au încotro decât să stimuleze creşterea

Tranzacţiile neinspirate ale JPMorgan ar putea provoca pierderi totale de 7,5 miliarde de dolari

LONDRA 2012: G4S estimează pierderi de până la 50 mil.lire din cauza neonorării contractului de paz

FT: România ilustrează limitele puterii de care dispune UE faţă de statele membre

Un euro slab poate salva uniunea monetară, spun analiştii după un raport Commerzbank

Italia vinde din casă pentru 20 miliarde euro

Ce sfaturi dă şi ce preferă cel mai mare investitor al  lumii. Portofoliul lui Buffet, fără Facebook

În aşteptarea preşedintelui... Bernanke

În aşteptarea preşedintelui… Bernanke

BCE: Prioritatea Spaniei este şomajul, nu reformarea sistemului bancar

Cum arată austeritatea în Franţa: preşedintele merge cu trenul şi zboară la clasa economică

Care este cea mai sigură tară europeană. Nu e în zona euro

Michael Link: Poziţia critică a Berlinului privind România a fost mai mult decât necesară

Buffett: Euro este sortit eşecului, dacă regulile actuale nu vor fi schimbate

Bulgaria a ratificat mecanismul european de stabilitate

O cursă maritimă săptămânală va face legătură între SUA şi Cuba pentru prima dată după cinci decenii

Companiile ar putea cheltui inutil bani pentru publicitate pe Facebook

UE, prost dotată pentru apărarea acquis-urilor democratice

Ce economii pregăteşte Grecia pentru a rămâne sub protecţia UE-FMI

Vânzările de produse Apple în Iran cresc puternic, în pofida embargoului

Italia s-a împrumutat la dobânzi mai mici, la scurt timp după retrogradarea de către Moody's

Italia s-a împrumutat la dobânzi mai mici, la scurt timp după retrogradarea de către Moody’s

JPMorgan anunţă profit în scădere, după pierderea de 4,4 mld. dolari cauzată de traderii din Londra

Scandalul LIBOR: Băncile asociate cu manipularea dobânzilor ar putea plăti amenzi de 22 mld. dolari

Împrumuturile băncilor spaniole de la BCE au atins un nou record în luna iunie

Un partener american din grupul imobiliar Avrig 35 a încercat să se sinucidă

Creşterea economică a Chinei a încetinit la minimul ultimilor trei ani

Franţa este pregătită să cedeze suveranitatea fiscală către zona euro, dacă ar rezolva criza

Italia a fost retrogradată cu două trepte de Moody's

Italia a fost retrogradată cu două trepte de Moody’s