Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat marţi, în discursul adresat parlamentului, că Rusia îşi suspendă participarea la tratatul New START (Noul START, Tratatul privind reducerea armelor nucleare strategice) cu Statele Unite, care limitează arsenalele nucleare strategice ale celor două părţi, transmit Reuters, dpa şi AFP. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marţi că suspendarea de către Rusia a participării la Tratatul Noul START sau START III, ultimul tratat de dezarmare nucleară încă în vigoare între Rusia şi SUA, înseamnă „destructurarea” întregii arhitecturi asupra controlului armamentelor, conform presei internaţionale.
Extern
Economie externă, politică şi cele mai noi şi importante informaţii despre ce se întâmplă în Europa, America, Asia şi pe toată planeta.