Vladislav Surkov (foto stânga), fostul consilier al preşedintelui rus Vladimir Putin, cunoscut ca autorul conceptului de „verticală a puterii”, o autoritate de stat dependentă doar de Vladimir Putin, şi arhitect al „Acordurilor de la Minsk” (2014/2015) destinate să ducă la reglementarea conflictului din Donbas, a recunoscut într-un interviu acordat directorului Centrului de conjunctură politică din Moscova, Aleksei Cesnakov, că încă de la început nu a mizat pe îndeplinirea acestor documente la elaborarea cărora a participat din partea Moscovei, relatează joi cotidianul rusesc Vedomosti, transmite Agerpres.
Extern
Economie externă, politică şi cele mai noi şi importante informaţii despre ce se întâmplă în Europa, America, Asia şi pe toată planeta.