Extern

Economie externă, politică şi cele mai noi şi importante informaţii despre ce se întâmplă în Europa, America, Asia şi pe toată planeta.

Şeful MOL şi un fost premier croat au fost condamnaţi la închisoare pentru corupţie

Un tribunal din Croaţia a decis luni că directorul general al grupului energetic ungar MOL, Zolt Hernadi, şi fostul premier croat, Ivo Sanader (foto), sunt vinovaţi de corupţie, o decizie care deschide un nou capitol într-o dispută juridică ce durează de aproape un deceniu, informează Reuters citat de  Agerpres.

Şeful MOL şi un fost premier croat au fost condamnaţi la închisoare pentru corupţie
Record pentru aeroportul din Budapesta: 16 milioane de pasageri în 2019

Grevă a însoţitorilor de zbor ai companiei Germanwings. 180 de zboruri afectate în perioada Anului Nou

Cărbunele moare încet în Europa: în doar trei luni electricitatea din cărbune s-a împuţinat cu 35%, vântul offshore face mai mult decât lignitul

Bloomberg: Cei mai bogaţi oameni din lume şi-au mărit averile cu 1.200 de miliarde de dolari. Afacerile bizare sunt înfloritoare

Încetinirea economiei zonei euro se va accentua în 2020 (FT)

Volkswagen vrea să producă 1,5 milioane de vehicule electrice până în 2025

Revenirea ratelor dobânzilor în teritoriu pozitiv este puţin probabilă - BCE

Revenirea ratelor dobânzilor în teritoriu pozitiv este puţin probabilă – BCE

Şefa Comisiei Europene se îndoieşte că un acord comercial post-Brexit cu Londra va fi încheiat în 2020

Avion prăbuşit în Kazahstan: Cel puţin 14 morţi, zeci de răniţi. Aeronava a lovit o locuinţă şi un zid de beton

Un bărbat a returnat un rucsac în care se aflau 16.000 de euro, uitat sub un copac. În Germania

Elveţia obligă companiile de telefonie să taxeze la secundă convorbirile în roaming. De ce

Cu o lună, înainte de Brexit, Timmermans le-a scris britanicilor:

Cu o lună, înainte de Brexit, Timmermans le-a scris britanicilor: „Regatul Unit va fi mereu binevenit în UE”

China, Rusia şi Iranul vor efectua manevre navale comune

China va investi în infrastructura feroviară 114 miliarde de dolari în 2020

Vânzările online au ajuns la un nivel record, în SUA

Dispute pe marginea noului canal care să lege Marea Neagră de Marmara: Primarul Istanbulului se opune, Erdogan îl susţine

Banca Angliei susţine că dobânzile reduse stimulează natalitatea

Parlamentul Italiei aprobă proiectul de buget al Guvernului printr-un vot de încredere

Consorţiul Nord Stream 2 spune că mai are de amplasat 160 de kilometri din conducta spre Europa

Statul ungar a cumpărat o termocentrală deţinută de prietenul lui Viktor Orban pe care o va moderniza

Directorul Boeing a demisionat în contextul în care criza provocată de 737 MAX se adânceşte

Ce se aşteaptă în urma crizei de la Boeing: scăderea PIB şi criză în sectorul auxiliar (EFE)

Guvernul polonez a aprobat un buget fără deficit pentru 2020

Proprietarul celei mai înalte clădiri din lume, Burj Khalifa, scoate la vânzare cele două punţi de observaţie din vârful turnului

ArcelorMittal vinde jumătate din acţiunile diviziei de shipping GCL pentru a-şi reduce datoriile

China va reduce taxele la peste 850 de produse, începând din 1 ianuarie

Proiectul gazoductului EastMed va fi semnat la 2 ianuarie de Grecia, Israel şi Cipru

Ministrul rus de externe: Proiectele gazoductelor Nord Stream 2 şi TurkStream vor fi finalizate, în pofida sancţiunilor americane

Moscova, UE şi Germania denunţă sancţiunile americane împotriva gazoductului Nord Stream

Autorităţile bulgare şi-au revizuit prognoza de creştere pentru 2019 la 3,6%