Extern

Economie externă, politică şi cele mai noi şi importante informaţii despre ce se întâmplă în Europa, America, Asia şi pe toată planeta.

Premierul Viorica Dăncilă va face o vizită oficială de două zile în Israel, anunţă Guvernul

Premierul Viorica Dăncilă va face o vizită oficială de două zile în Israel, anunţă Guvernul Premierul Viorica Dăncilă va face, miercuri şi joi, o vizită oficială în Israel, la invitaţia prim-ministrului Benjamin Netanyahu, urmând să aibă întrevederi cu premierul israelian, precum şi cu preşedintele Reuven Rivlin, cu liderul opoziţiei din Knesset, Isaac Herzog şi cu Theophilos al III-lea, patriarhul grec-ortodox al Ierusalimului, anunţă Guvernul. Această vizită are loc în contextul în care săptămâna trecută Guvernul a adoptat un memorandum privind mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, măsură criticată dur de preşedintele Klaus Iohannis, scrie News.ro.

Premierul Viorica Dăncilă va face o vizită oficială de două zile în Israel, anunţă Guvernul
Alexis Tsipras a anunţat că ţara sa va găzdui, în iunie, următoarea reuniune România - Grecia - Bulgaria - Serbia

Alexis Tsipras a anunţat că ţara sa va găzdui, în iunie, următoarea reuniune România – Grecia – Bulgaria – Serbia

Borisov: Formatul Bulgaria - România - Grecia - Serbia este unul constructiv

Borisov: Formatul Bulgaria – România – Grecia – Serbia este unul constructiv

Dăncilă, după întâlnirea cu Vucic, Tsipras şi Borisov: Am discutat despre cooperarea economică şi despre proiecte concrete

România și Ungaria, cel mai ridicat nivel al deficitului bugetar din UE

Statele din sudul Europei vor primi mai multe fonduri în urma revizuirii bugetului UE - FT

Statele din sudul Europei vor primi mai multe fonduri în urma revizuirii bugetului UE – FT

Directorul general al Google va încasa în această săptămână beneficii în acţiuni de 380 de milioane de dolari

Tinerii sunt tot mai nefericiţi. Simt durerea realităţii economice - analiză Saxo Bank

Tinerii sunt tot mai nefericiţi. Simt durerea realităţii economice – analiză Saxo Bank

Bloomberg: Cum îşi cumpără China drumul spre Europa, cu achiziţii de 318 miliarde de dolari

Eurostat: România a avut un deficit bugetar de 2,9% din PIB, în 2017

Înalt responsabil chinez, în vizite în România şi Polonia, după participarea la o reuniune pe probleme de securitate în Rusia

Cel mai mare acţionar la Deutsche Bank, grupul chinez HNA, şi-a redus participaţia

Air France anulează luni 25% din zboruri din cauza grevei

Banca Mondială şi-a majorat capitalul cu 13 miliarde de dolari

Topul celor mai bune sisteme feroviare din Europa. România şi Bulgaria au cele mai slabe sisteme feroviare din Europa

Jurnalist Forbes: Donald Trump a mințit legat de averea personală pentru a figura în lista celor mai bogați oameni din SUA

Regatul Unit: Regina Elisabeta a II-a împlineşte 92 de ani

Deutsche Bank a transferat, din greşeală, 28 de miliarde de euro

Gazprom vrea să pună capăt contractelor cu Ucraina la un tribunal de arbitraj

Un oficial Porsche a fost arestat de Poliţia germană

Comisia Europeană extinde taxele antidumping la importurile de cabluri şi sârme din oţel din China

FMI: Disputele comerciale pot afecta încrederea şi investiţiile la nivel global

Preşedinţia: Iohannis nu a fost informat sau consultat în prealabil despre mutarea Ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim

Brexit - Acordul, convenit în proporţie de 75%, spune negociatorul-şef al UE

Brexit – Acordul, convenit în proporţie de 75%, spune negociatorul-şef al UE

Lockheed Martin începe dezvoltarea unei rachete hipersonice

Grecia a acceptat oferta făcută de consorţiul condus de Snam pentru operatorul reţelei de gazoducte DESFA

Emmanuel Macron şi Angela Merkel cer reformarea UE

Rusia solicită despăgubiri SUA pentru tarifele impuse la importurile de oţel şi aluminiu

Preţurile petrolului au urcat la cele mai ridicate niveluri din ultimii peste trei ani

Fed: Creşterea economiei SUA este în grafic, în pofida temerilor privind un posibil război comercial

Brexit: Theresa May, înfrângere stânjenitoare în Camera Lorzilor. Marea Britanie poate rămâne în uniunea vamală după ieşirea din UE