Extern

Economie externă, politică şi cele mai noi şi importante informaţii despre ce se întâmplă în Europa, America, Asia şi pe toată planeta.

Telecomul va fi campionul investiţiilor în IT în 2017, care vor ajunge la peste 62 de miliarde de dolari în CEE – IDC

Investiţiile în IT (hardware, software şi servicii) vor ajunge în acest an, în Europa Centrală şi de Est, la 62,58 miliarde de dolari. Cei mai mulţi bani vor fi investiţi de companiile telecom, iar cele mai mari creşteri ale investiţiilor în IT vor veni în acest an din sectorul public şi cel financiar, potrivit estimărilor companiei de consultanţă IDC.

Telecomul va fi campionul investiţiilor în IT în 2017, care vor ajunge la peste 62 de miliarde de dolari în CEE - IDC
Prima operaţiune a administraţiei Trump de expulzare a unor imigranţi ilegali provoacă emoţii în SUA

Juncker se îndoieşte că ţările europene vor rămâne un front comun în timpul negocierilor pentru Brexit

Trump promite că se va implica personal în negocieri pentru a reduce costul construcţiei zidului de la graniţa cu Mexicul

Articol în limba română, publicat pe site-ul The New York Times. Jurnaliştii au făcut publice scrisorile românilor despre corupţie

Nigel Farage, catalogat rasist după ce a insistat că nimeni nu ar fi trebuit să permită aderarea României la UE

Federica Mogherini: Preşedintele SUA nu ar trebui să se amestece în politicile UE

Criza greacă: Premierul Greciei cere FMI şi ministrului de finanţe al Germaniei

Criza greacă: Premierul Greciei cere FMI şi ministrului de finanţe al Germaniei „să nu se mai joace cu focul” UPDATE

Palestinienii denunţă vetoul american la ONU împotriva fostului premier Salam Fayyad

Şeful executiv al Apple: Ştirile false reprezintă una din problemele principale de astăzi

Evacuare de anvergură la Salonic, pentru neutralizarea unei bombe din cel de-Al Doilea Război Mondial

Rusia ia în considerare extrădarea lui Snowden în SUA, ca o favoare pentru Donald Trump

Fitch: Guvernul Trump

Fitch: Guvernul Trump „ameninţă” condiţiile economice internaţionale

Premierul Republicii Moldova: Chişinăul va insista pe retragerea necondiţionată a trupelor ruse din Transnistria

Exporturile Republicii Moldova în UE s-au triplat în 10 ani

Negocierile dintre Grecia şi creditorii săi s-au încheiat fără progrese în privinţa datoriei Atenei

Donald Trump pregăteşte un

Donald Trump pregăteşte un „decret cu totul nou” privind imigraţia

Turcia: Ministerul Justiţiei a cerut extrădarea unor membri ai organizaţiei lui Gulen din 16 state, inclusiv România

Franţa a rămas prima destinaţie turistică şi în 2016 în pofida scăderii numărului de turişti

Termenul de doi ani pentru Brexit şi pentru un acord de liber schimb cu UE este nerealist - reprezentantul CE la Londra

Termenul de doi ani pentru Brexit şi pentru un acord de liber schimb cu UE este nerealist – reprezentantul CE la Londra

Zona euro şi FMI au ajuns la un punct de vedere comun cu privire la Grecia

Franţa: 70% dintre alegători doresc ca Francois Fillon să se retragă din cursa pentru alegeri

Bloomberg: Creditorii Greciei pregătesc o propunere pentru deblocarea acordului de asistenţă

Dodon l-a asigurat pe ambasadorul SUA la Chişinău că nu va denunţa Acordul de Asociere cu UE

Şeful fondului de investiţii Cerberus Capital Management ar putea restructura serviciile americane de informaţii

Zidul dintre SUA şi Mexic va costa 21,6 miliarde de dolari - Reuters

Zidul dintre SUA şi Mexic va costa 21,6 miliarde de dolari – Reuters

Preşedintele Trump îl primeşte luni la Casa Albă pe premierul canadian Justin Trudeau

Preţul uleiului de măsline creşte puternic din cauza evoluţiei vremii nefavorabile din Italia şi Spania

Guvernul britanic îndeamnă Camera Lorzilor să autorizeze declanşarea Brexitului

Germania: Grecia ar trebui să părăsească zona euro şi apoi să fie scutită de datorii - Partidul Liber Democrat

Germania: Grecia ar trebui să părăsească zona euro şi apoi să fie scutită de datorii – Partidul Liber Democrat

Excedent comercial record pentru Germania în 2016, de 252,9 miliarde de euro