Extern

Economie externă, politică şi cele mai noi şi importante informaţii despre ce se întâmplă în Europa, America, Asia şi pe toată planeta.

Reuters: Respingerea reformelor în Italia nu este un vot împotriva UE, ci un avertisment dat reformatorilor

Respingerea reformei constituţionale propuse de premierul Matteo Renzi la referendumul din Italia nu este un vot împotriva Uniunii Europene şi a monedei unice, aşa cum au jubilat luni populiştii blocului comunitar, ci un avertisment dat reformatorilor de tipul conservatorului francez Francois Fillon, comentează Reuters.

Reuters: Respingerea reformelor în Italia nu este un vot împotriva UE, ci un avertisment dat reformatorilor
Instabilitatea din Italia nu reprezintă începutul unei noi crize în zona euro - şeful zona euro

Instabilitatea din Italia nu reprezintă începutul unei noi crize în zona euro – şeful zona euro

Reacţii post-referendum în Italia. Ministru al afacerilor europene: Brexit a iniţiat dezintegrarea Europei

Italia ar putea fi nevoită să îşi recapitalizeze băncile - oficial BCE

Italia ar putea fi nevoită să îşi recapitalizeze băncile – oficial BCE

Italia: Liga Nordului cere alegeri imediate după eşecul referendumului constituţional

Ministrul Finanţelor, Anca Dragu, participă luni şi marţi la reuniunea ECOFIN de la Bruxelles

Zona euro vrea să ajungă la un compromis cu privire la datoria Greciei înainte de termenul limită fixat de FMI

UniCredit poartă negocieri exclusive cu Amundi pentru a-i vinde divizia de gestionare de active Pioneer

Cele trei scenarii posibile după demisia premierului Matteo Renzi - AFP

Cele trei scenarii posibile după demisia premierului Matteo Renzi – AFP

Trump ameninţă că va impune o taxă vamală de 35% pentru companiile americane care îşi mută operaţiunile în state terţe

Euro a atins minimul ultimelor 20 de luni faţă de dolar, după eşecul referendumului din Italia

SUA: Trump critică politica militară şi valutară a Chinei

Noua-Zeelandă: Premierul John Key a demisionat în mod neaşteptat, după opt ani la conducere

Premierul Renzi demisionează după eşecul referendumului din Italia

Italia: Premierul Renzi a anunţat că-şi va prezenta demisia luni, în urma eşecului referendumului

Italia:Participarea la referendumul privind reforma Constituţiei a urcat la 55%, cu patru ore înainte de închiderea urnelor

Austria: Candidatul independent Van der Bellen a câştigat alegerile prezidenţiale; Hofer şi-a recunoscut înfrângerea

Boris Johnson: Marea Britanie ar putea plăti pentru a avea acces la unele programe UE după Brexit

Germania schimbă taxa de drum pentru străini, la presiunile UE. Tariful minim al vignetei pe 10 zile scade la 2,5 euro

S&P a îmbunătăţit perspectiva de rating a Poloniei la

S&P a îmbunătăţit perspectiva de rating a Poloniei la „stabilă”

Italia votează duminică într-un referendum decisiv pentru ţară, dar şi pentru cariera politică a premierului Renzi

Atentatele din Paris şi Bruxelles au costat economia belgiană 2,4 miliarde de euro în ultimul an

Aproape 100.000 de newyorkezi au semnat o petiţie pentru a o forţa pe Melania Trump să plece din Manhattan

Administraţia Trump va continua parteneriatul strategic cu România, un important membru NATO - oficiali americani

Administraţia Trump va continua parteneriatul strategic cu România, un important membru NATO – oficiali americani

Obama a blocat, printr-un decret, preluarea firmei germane Aixtron de către un grup chinez

Un individ înarmat a luat ostatice mai persoane într-o agenţie de turism din Paris

Valonia ameninţă că va bloca din nou acordul CETA

Republicanul Donald Trump susţine că îşi va numi întregul cabinet până săptămâna viitoare

Preşedinţii Poloniei şi Ucrainei acuză Comisia Europeană că favorizează interesele Gazpromului şi ale Rusiei

Transgaz vrea să preia 66% din acţiunile operatorului reţelei de gazoducte din Grecia, DESFA

SUA: Rata şomajului a atins cel mai redus nivel din ultimii nouă ani