Extrema stângă a câştigat detaşat alegerile din Grecia. Ce urmează

Partidul Zori Aurii, de extremă-dreapta, se situează pe locul al treilea, cu 6,4%, fiind urmat de mişcarea de centru-stânga Potami, cu 6,2%.

Partidul Comunist (KKE, de stânga) este cotat cu 5%, iar socialiştii (PASOK), cu 4,5%.

Liderul Syriza a declarat în mai multe rânduri că vrea să renegocieze contractul Greciei cu creditorii internaţionali. Alexis Tsipras vrea ca politica de austeritate impusă Greciei de către Uniunea Europeană, FMI şi Banca Mondială, în schimbul împrumutului de 240 de miliarde de euro, să înceteze.

Viitorul „comun” al Europei „nu este cel al austerităţii, este cel al democraţiei, solidarităţii şi cooperării. Grecii sunt chemaţi la urne pentru a face un ultim pas spre revenirea la speranţă, pentru a se pune capăt temerilor. Vom decide dacă Troica (CE/BCE/FMI) va reveni în Grecia pentru aplicarea măsurilor stabilite cu premierul Antonis Samaras sau dacă va accepta negocieri dificile pentru revenirea la demnitate, a declarat duminică Alexis Tsipras, îniante de închiderea urnelor.

„Pare a fi o victorie istorică; alegătorii greci au transmis un mesaj care nu influenţează doar Grecia, ci răsună în întreaga Europă”, a declarat Panos Skourletis, purtătorul de cuvânt al Syriza, după apariţia primelor estimări.

Dacă sondajele se vor confirma, Alexis Tsipras, în vârstă de 40 de ani, are şanse să devină cel mai tânăr premier pe care Grecia l-ar avea în ultimii 150 de ani.

Cum arată Grecia acum?

După şase ani de mari probleme, economia şi situaţia socială din Grecia nu arată deloc bine. Republica Elenă a fost ţara europeană cel mai dur lovită de criză şi nu puţini pun adâncirea problemei pe programele de austeritate agreate cu Troika Fondul Monetar Internaţional/Comisia Europeană/Banca Centrală Europeană. Popularitatea din acest moment a partidului lui Tsipras vine tocmai din retorica acestuia anti-austeritate.

Fosta coaliţie de partide marxiste, maoiste, troţkiste şi ecologiste a avut o ascensiune fulminantă cu mesajul său anti-establishment. În alegerile din 2009, SYRIZA obţinea 4,6% din voturi. Apoi a luat 17% din voturi în alegerile anticipate din mai 2012 – în urma cărora a eşuat formarea unei majorităţi parlamentare – şi 27% din voturi în iunie 2012, când a devenit partid, la doar un procent în spatele partidului liberal-conservator Noua Democraţie, care şi-a asumat derularea acordului cu Troika în condiţiile agreate.

Grecia a pierdut un sfert din PIB între 2009 şi 2013 şi a raportat o creştere modestă anul trecut, dar care îi face pe cei de la CE să susţină că îşi revine. Rata şomajului a ajuns de la 8% la 26% – şi 57% în rândul tinerilor -, iar rata sărăciei aproape că s-a dublat. Înainte de 2008, Grecia s-a îndatorat masiv, la costuri mici, cheltuia pentru asistenţa socială ca o ţară vest-europeană, dar cu o evaziune fiscală de ţară est-europeană.

Criza economică a fost exacerbată de criza statului, care a fost prins în 2008-2009 cu o datorie publică foarte ridicată şi deficite bugetare enorme, chiar şi în comparaţie cu alte state care rulau deficite excesive la acel moment. Statul elen ajunsese în incapacitatea de a se mai finanţa de pe pieţe, aşa că în 2009 a semnat un acord de împrumut cu Troika (ce a tot fost extins până a ajuns la 240 de miliarde de euro), care avea ataşate condiţii de implementare. Acestea au vizat, în principal, reducerea deficitului public, lucru care s-a făcut pe spatele grecului de rând, care a trebuit să plătească taxe mult mai mari sau să se pensioneze mai târziu, printre altele. Chiar şi cu aceste măsuri, Grecia n-a reuşit să-şi reducă deficitul, pentru că a fost strivită de uriaşa datorie publică.

Deficitul este în continuare foarte ridicat, 12% din PIB – cea mai mare parte a banilor merg pe plata dobânzilor -, iar datoria publică a crescut de la 109% din PIB, în 2008, la 175% din PIB în 2013, date Eurostat. Asta s-a întâmplat în ciuda tăierii unei părţi din datoria deţinută de investitorii privaţi în 2011, astfel că s-a ajuns la situaţia în care peste trei sferturi din datoria publică a Greciei este deţinută sau garantată de celelate state europene, prin diverse mecansime de finanţare. Pe de altă parte, din banii împrumutaţi de Grecia au fost salvate de la faliment băncile locale, cele mai lovite de haircut-ul din 2011.

Cu toată criza, statul grec joacă un rol mai mare în economie decât o făcea în 2008. Ponderea încasărilor din PIB a crescut de la 40% la 47%, şi s-a arpopiat foarte mult de media europeană – spre comparaţie, în România statul încasează sub 32%), în timp ce cheltuielile au crescut de la 50% la 59% din PIB.

Soluţia lui Tsipras?

Pe acest fond, SYRIZA susţine că, odată ajunsă la guvernare, va spune adio austerităţii, prin renegocierea acordului de împrumut.

Ce vrea Tsipras să obţină exact din această renegociere nu este clar, dar declaraţiile sale arată că intenţionează o restructurare a datoriei publice. Această restructurare nu se poate obţine decât printr-un acord politic la nivelul UE sau printr-un act unilateral al Greciei. În primul caz, statele din zona euro care au garantat pentru Grecia vor trebui să acopere din bugetele de stat datoria pe care Grecia nu o va mai returna. Contribuabilul din Grecia, Franţa sau Italia va trebui să plătească. În cel de-al doilea caz, Grecia nu-şi mai plăteşte datoriile şi intră în default. Băncile greceşti nu vor mai primi finanţare de la BCE şi, posibil, intră în faliment, caz în care întregul sistem financiar şi de plăţi al Greciei se duce de râpă. Tratatul UE nu permite expulzarea Greciei din Uniunea politică sau din cea monetară, dar Grecia s-ar putea nevoită să renunţe de una singură la euro şi să se întoarcă la drahmă.

De posibilitatea ca cel de-al doilea scenariu să devină real îl acuză Antonis Samaras, actualul premier, pe Tsipras. În ultimul miting electoral, de vineri, Samaras a făcut apel la greci să nu lase un dezastru ca SYRIZA să preia puterea în Grecia şi să ducă ţara la ruină.

De cealaltă parte, Tsipras susţine că nu are nicio intenţie să renunţe la euro, ci doar la austeritate, „care nu este înscrisă în tratatele europene”. Potrivit tratatelor, însă, orice ţară europeană poate rula un deficit public de 3% din PIB, regulă care nu a fost respectată de multe ţări în trecut şi nici măcar în prezent.