Exxon cumpără echipamente de un sfert de miliard de dolari pentru a scoate gazul din Marea Neagră
Contractul va avea durata de patru ani şi a apărut în sistemul de licitaţii publice în condiţiile în care Exxon şi OMV nu au luat încă decizia de investiţie la perimetrul din Marea Neagră, situat în zona de mare adâncime a blocului Neptun. Cele două companii au anunţat în 2012 că rezervele din acest perimetru s-ar putea situa între 42-84 miliarde de metri cubi de gaze naturale.
Exxon Mobil şi OMV au investit, până acum, 1,5 miliarde de dolari în prospecţiuni şi explorări în Marea Neagră. Dacă exploatarea de gaze se va dovedi fezabilă din punct de vedere comercial, decizia finală de investiţie ar putea fi luată în anul 2019. Astfel, gazele ar putea ajunge pe piaţă cel mai devreme în 2020.
ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited Nassau (Bahamas), sucursala Bucureşti, va cumpăra mai multe echipamente destinate exploatărilor maritime, inclusiv arbori verticali submarini cu dispozitiv de susţinere a legăturilor ţevilor de extracţie, substructură fundaţii şi piloni pentru perimetrele Domino şi Pelican, conectori submarini de legătură şi sisteme de conectare, debitmetre, sisteme de control submarin, unităţi de distribuţie submarină şi ansambluri de terminaţie ombilicale şi un sistem de conductori hidraulici.
Valoarea contractului, fără TVA, este estimată la 245-260 de milioane de dolari, iar lucrările vor fi atribuite prin negociere cu eventualii ofertanţi. Exxon are pretenţia la o garanţie de bună execuţie de 10% din valoarea fără TVA a contractului, care va trebui constituită în termen de cinci zile lucrătoare de la data semnării contractului. Astfel, cuantumul garanţiei ar putea ajunge la 26 de milioane de dolari.