ExxonMobil a cheltuit deja jumătate de miliard de dolari ca să caute gaz în România. Va investi încă pe atât
“Exxon a investit, până acum, 500 de milioane de dolari în România şi va investi cel puţin încă pe atât, înainte de a lua decizia de a exploata comercial gazele din Marea Neagră”, a declarat John L. Knapp, CEO Exxon Mobil Romania. Oficialul ExxonMobil a reconfirmat estimarea preliminară a rezervelor de gaze din perimetrul de adâncime din Marea Neagră: 84 de miliarde de metri cubi.
Petrom şi Exxon Mobil au concesionat blocul Neptun din Marea Neagră în care, după ce au forat o sondă la mare adâncime-Domino 1, au descoperit un zăcământ uriaş de gaze naturale care, dacă se va dovedi exploatabil comercial, ar conduce la independenţa României de Rusia în materie de importuri de gaze. Forajul s-a făcut cu o platformă mobilă adusă special de Exxon în Marea Neagră, Deepwater Champion, şi a fost foarte costisitor: un million de dolari pe zi.
La jumătatea acestui an, cele două companii vor fora o a doua sondă în blocul Neptun, pentru confirmarea descoperirii, iar dacă şi aceasta va da rezultatul scontat, decizia de a exploata comercial zăcământul va fi aproape luată.
„Entuziasmul nostru este foarte real în legătură cu Marea Neagră. Ne aşteptăm să înceapă producţia în 2020. La sfârşitul celui de-al doilea trimestru din 2014 vom începe lucrările la cea de-a doua sondă. Pot să fie mai multe sonde, dar la acest moment nu vă pot spune cu exactitate câte“, a declarat Jaap Huijskes, membru al directoratului OMV, în noiembrie, la Viena.