EY: 40% dintre companiile europene intenţionează să se extindă în Europa, în 2021. România, pe locul 18 în preferinţe

07 06. 2021
business_strategy_77302500

Cercetarea EY Europe Attractiveness Survey arată că Franţa, Regatul Unit al Marii Britanii şi Germania sunt considerate pentru prima dată, aproape la egalitate, drept principalele destinaţii pentru investiţii în Europa. Astfel, aceste ţări au atras 985, respectiv 975 şi 930 de proiecte ISD, pe fondul unei scăderi mai puţin accentuate a investiţiilor în Germania, comparativ cu Franţa şi Regatul Unit, ca urmare a pandemiei provocate de COVID-19.

În acest context, România se menţine pe locul 18 în rândul celor 51 de ţări de pe continentul european, cu 57 de proiecte ISD înregistrate în 2020, faţă de 78 înregistrate în 2019, în scădere cu 27%, comparativ cu media europeană de 16%. Pe acest trend al scăderii numărului de proiecte se mai află Ungaria (-54%), în timp ce ţările cu cele mai mari creşteri au fost Elveţia (25%), Finlanda (23%) şi Suedia (19%).

Studiul EY scoate în evidenţă patru factori-cheie pentru decizia investitorilor privind locul investiţiei: abilităţile, sustenabilitatea, stimulentele şi simplificarea fiscală.

„În acelaşi timp, rămâne de văzut impactul Mecanismului de redresare şi rezilienţă al Uniunii Europene, îndeaproape armonizat cu priorităţile Comisiei Europene privind tranziţia verde şi tranziţia digitală, care va pune la dispoziţie împrumuturi şi granturi în valoare de 672,5 miliarde de dolari pentru a ajuta la redresarea statelor membre. Cu toate acestea, respondenţii doresc ca guvernele să definească totodată un traseu clar şi rapid pentru redeschiderea durabilă şi în siguranţă a vieţii publice şi a activităţilor comerciale, precum şi să asigure un sprijin pe termen lung pentru redresarea economiilor europene”, se menţionează în concluziile cercetării de specialitate.

În România, perturbarea lanţurilor de aprovizionare, restricţiile de circulaţie, măsurile de carantină la nivel naţional şi cererea incertă au făcut ca investiţiile străine directe în producţie să scadă cu 22%, în 2020 faţă de 2019.

„Doar 20% dintre companii consideră că, pe termen scurt, trebuie să îşi mute operaţiunile fie înapoi în ţările de origine, fie în vecinătatea acestora, faţă de 83% anul trecut. Investiţiile străine directe în bioştiinţe s-au majorat cu 62%, acesta fiind singurul sector important care a înregistrat o majorare a investiţiilor străine, în contextul în care companiile s-au mişcat rapid pentru a satisface explozia cererii de vaccinuri, tratamente şi echipamente individuale de protecţie pentru combaterea pandemiei. Pe mai departe, statele europene trebuie să răspundă modificărilor apărute în priorităţile operatorilor economici. Pentru liderii de companii, infrastructura şi abilităţile digitale, precum şi o agendă solidă privind sustenabilitatea, care să ţină cont de impactul pozitiv al noilor proiecte asupra mediului, sunt esenţiale în alegerea destinaţiei investiţiilor”, apreciază consultanţii.

Conform EY, într-o cercetare recentă derulată pentru Fundaţia Europeană pentru Climă (ECF), au fost identificate o mie de proiecte „verzi” pregătite pentru demarare, care ar putea crea trei milioane de locuri de muncă, adică aproape un sfert din numărul celor pierdute din cauza pandemiei.

Studiul EY are la bază o cercetare calitativă derulată în martie şi aprilie 2021, la care au participat 500 de factori de decizie internaţionali, reprezentând companii ce provin dintr-o serie de sectoare de activitate şi cu sediul în toată lumea, de la IMM-uri la multinaţionale, precum şi o analiză cantitativă a proiectelor ISD anunţate în Europa în 2020.

Ediţia locală a studiului – EY Attractiveness Survey Romania, derulată pe un eşantion de 100 de investitori din 20 de ţări, care analizează atractivitatea ţării noastre din punctul de vedere al investiţiilor străine directe, se va lansa pe 16 iunie 2021.