EY România: Este probabil că ANAF va continua acţiunile de informare şi educare în vederea creşterii conformării fiscal voluntare

26 09. 2022
anaf 768594058678593

Compania de consultanţă menţionează că, începând cu al doilea trimestru al acestui an, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a iniţiat o amplă campanie de informare care a vizat transmiterea unui mesaj simplu, pe o direcţie foarte clară: se doreşte creşterea gradului de conformare fiscală voluntară în rândul persoanelor fizice. ANAF mizează pe spiritul de responsabilitate civică al contribuabililor, dar şi pe campanii de informare cu privire la procedurile de declarare a veniturilor şi de plată a impozitelor. Toate aceste acţiuni au scopul de a ajuta contribuabilii şi vizează crearea unei relaţii de parteneriat Fisc – Contribuabil, întocmai cum se întâmplă în economiile avansate, susţine EY România, scrie Agerpres.

„Ceea ce se doreşte să rămână în mintea contribuabililor, de la mari corporaţii, la mici antreprenori, până la persoane fizice, este că un grad de colectare cât mai mare se va translata într-un buget naţional sănătos, responsabilitatea socială însemnând, printre altele, şi conformarea fiscală din partea contribuabililor. Pe de altă parte, acest act al fiecărui cetăţean român ar putea reduce riscul unei potenţiale creşteri a taxelor, măsură la care autorităţile recurg uneori pentru a umple golurile de venituri la buget. În paralel cu sprijinul oferit contribuabililor pentru înţelegerea şi conformarea cu privire la obligaţiile fiscale, ANAF intensifică şi activitatea de inspecţie fiscală, cu precădere în rândul persoanelor fizice. Ca urmare a analizelor de risc efectuate, ANAF a anunţat recent că un număr de peste 500.000 de contribuabili au fost identificaţi ca având risc crescut de neconformare. Aceştia au intrat deja într-o amplă operaţiune de control la nivel naţional, care a început la 1 iulie 2022”, se spune în analiza EY.

În ceea ce priveşte creşterea conformării voluntare, autorii analizei menţionează că au fost trimise scrisori de informare, s-au organizat webinarii pe tipuri de venit, inclusiv o campanie de informare şi educare. Ei susţin că toate aceste măsuri fac parte din strategia ANAF de stimulare a conformării voluntare, concentrată, în primul rând pe educarea şi informarea contribuabililor. Sunt prevăzute, însă, şi acţiuni de control menite să oprească cât mai mult intenţia de neconformare.

„Campaniile de informare derulate recent de ANAF au avut în vedere mai ales persoanele care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor (închiriere proprietăţi), pe cele care au venituri din prestarea activităţilor de înfrumuseţare şi întreţinere corporală, precum şi cadrele didactice, pentru venituri din meditaţii. Acţiunile ANAF au inclus, printre multe altele, transmiterea unor scrisori de informare cu privire la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, organizarea unor seminarii web cu participarea contribuabililor, au fost pregătite ghiduri de informare pe diverse arii de interes. Până în prezent, în România, persoanele fizice nu au fost neapărat în centrul atenţiei Fiscului, dar lucrurile s-au schimbat, mai ales în contextul dificultăţilor economice la nivel regional şi global, care fac necesară şi obligatorie creşterea volumului impozitelor colectate, pentru realizarea cheltuielilor prevăzute în bugetul naţional. Este probabil că ANAF va continua acţiunile de informare şi educare în vederea creşterii conformării fiscal voluntare la nivel naţional în rândul persoanelor fizice, dar să ne aşteptăm şi la controale mai intense. Dacă am ţine cont de proverbul ‘Prevenţia este mama înţelepciunii’, indicat ar fi să ne conformăm preventiv, să nu aşteptăm să ne regăsim pe listele ANAF privind rezultatele controalelor şi ale obligaţiilor fiscale în plus”, spun autorii analizei.

Ei oferă şi exemple de strategii de creştere a gradului de colectare a impozitelor utilizate de autorităţile fiscale din alte state.