Fabrica de confecții Serconf din Botoșani concediază peste 160 de angajați

O fabrică de confecţii din Botoşani va disponibiliza, în perioada imediat următoare, peste 160 de angajaţi, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Botoşani, Anca Apăvăloaie.
AGERPRES - mar, 30 iul. 2024, 19:53
Fabrica de confecții Serconf din Botoșani concediază peste 160 de angajați

Potrivit sursei citate, societatea comercială Serconf S.A. a înştiinţat AJOFM cu privire la faptul că a demarat procedura de concediere colectivă pentru 163 dintre salariaţii săi, înmânând preavizele către aceştia. Perioada de preaviz este cuprinsă între 30 iulie şi 28 august.

Oficialul AJOFM susţine că personalul vizat de concediere va beneficia de consiliere din partea specialiştilor AJOFM.

„Funcţionarii publici din cadrul AJOFM cu atribuţii în informare, consiliere şi orientare profesională şi cei cu atribuţii în acordarea serviciilor de mediere se vor deplasa la sediul angajatorului Serconf SA pentru a desfăşura aceste activităţi de informare a salariaţilor care sunt concediaţi, informare referitoare la drepturile conferite de Legea 76 a asigurărilor pentru şomaj, în cazul în care aceste persoane vin să se înregistreze în evidenţa AJOFM”, a afirmat Apăvăloaie.

Salariaţii Serconf vor fi informaţi, de asemenea, cu privire la locurile de muncă disponibile, dar şi despre programele de formare profesională disponibile în vederea unei eventuale reconversii profesionale.

Serconf este cea de-a patra societate din industria textilă din Botoşani care a efectuat în acest an concedieri colective. Formens S.R.L. a renunţat la 79 de salariaţi, Artsana la 360 de salariaţi iar Cristina Fashion la 30 de salariaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că aderarea ţării sale la Uniunea Europeană (UE) face parte din garanţiile de securitate la care aspiră Kievul în cadrul eforturilor......
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene au transmis joi că identificarea victimelor incendiului de la un bar din staţiunea alpină Crans-Montana ...
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că ia o doză zilnică de aspirină ...
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea ...