Fabrica de diplome a statului nu renunță la monopol
Așadar grosul cheltuielilor pe educaţie în România nu e reprezentat de banii scoşi din buzunar la propriu de părinţi, în mod voluntar, ci de sumele care li se reţin sub formă de taxe şi care sunt direcţionate către finanţarea învăţământului de stat. Iar din banii cotizaţi public nici măcar nu-şi pot alege şcoala la care să-şi trimită copiii, ba mai sunt şi blamaţi că îşi fac vize de flotant în alte cartiere, în căutarea unor şcoli mai bune. Ce să mai vorbim despre programa şcolară obligatorie şi imuabilă!
Avem de a face aici cu o lipsă totală de transparenţă a bugetării pe relaţia sursă-destinaţie. În comparaţie cu taxa de drum şi la alte fonduri speciale, aici nu e clar deloc dacă sumele de bani X, prelevate sub formă de impunere fiscală, merg sau nu exclusiv către scopul Y, aşa cum se pretinde. Mai degrabă, nu. Dimpotrivă, părinţii ar trebui să aibă dreptul de a direcţiona banii din impozitele proprii către acele unităţi de învăţământ pe care le consideră cele mai bune.
Iar asta nu ar reprezenta decât un act de minimă decenţă. Pentru că, dacă vorbim despre libertatea de a opta, nu putem să nu ne referim la opţiunea homeschooling, care de facto e interzisă în România. Ba mai mult, se încearcă să se acrediteze ideea (falsă) că educaţia acasă ar crea indivizi antisociali, ba chiar fanatici religioşi, dându-se exemple tendenţios selectate din SUA şi alte ţări.
Dar să nu ne facem speranţe cum că sistemul de stat ar avea intenţia de a încuraja libertatea de opţiune a părinţilor. Mai bine am observa că o serie de „drepturi”, printre care şi cel de a conduce maşina, e condiţionat de absolvirea unui număr de clase. Nu se discută de necesitatea de a avea un nivel minim de educaţie, pentru a te comporta civilizat în trafic, ci să ai o hârtie la mână. Adică, persoanele bine educate, care au învăţat acasă, de unde au şi cei 7 ani de bună creştere, n-au voie să obţină permis de conducere. Acesta se acordă doar celor care au „beneficiat” de instituţionalizarea relaţiei părinte-copil şi au fost conştientizaţi – vorba europeană – că „tax builds my future”.