Practic, compania a implementat simularea virtuală a instalării şi utilizării unei noi linii de producţie, pe baza unor ochelari de realitate virtuală, înainte de punerea în funcţiune propriu-zisă a liniei de producţie.
Ochelarii de realitate virtuală sunt folosiţi pentru cea mai bună amplasare a locului unde sunt fabricate produse pentru cele mai noi modele de maşini, se precizează în comunicatul Continental.
„Noile linii de asamblare pot fi vizitate într-un mediu virtual, cu mult timp înainte de implementarea lor fizică. Asemenea altor tehnologii folosite de Continental, şi această soluţie tehnologică face parte integrantă din strategia companiei cu privire la implementarea industriei 4.0 în locaţiile sale. Scopul este de a optimiza întregul lanţ valoric folosind procese digitalizate şi fluxuri de date cu transparenţă şi predictibilitate ridicate, timpi scurţi de producţie, stocuri reduse şi flexibilitate ridicată”, se menţionează în comunicat.
Prin intermediul ochelarilor de realitate virtuală, se poate obţine o senzaţie mult mai apropiată de linia de asamblare care urmează să fie integrată în producţie, arată Continental.
Contribuţia acestei tehnologii are un impact major asupra digitalizării locaţiei, nu doar prin faptul că tehnologia poate fi folosită din orice colţ al lumii, ci şi deoarece la camera de realitate virtuală se pot conecta mai multe persoane, putând desfăşura tururi virtuale ale fabricii, potrivit comunicatului.
Pe de altă parte, proiectele care se doresc a fi introduse în producţie sunt mult mai uşor de revizuit vizual, în loc de a fi doar imaginate. De asemenea, pe viitor se doreşte ca instructajul noilor operatori să fie realizat prin intermediul acestei tehnologii, conform companiei.
Ochelari de realitate virtuală sunt folosiţi şi în celelalte fabrici Continental din România, se precizează în comunicatul companiei.
Astfel, în fabrica de componente electronice din Sibiu, în unitatea de producţie ContiTech şi în fabrica de anvelope din Timişoara, compania oferă serviciul „Smart glasses for remote expert”, folosit pentru diverse audituri la distanţă şi pentru orice tip de intervenţie ce necesita un expert la distanţă secondat de un tehnician la faţa locului.