Fabrica de zahăr din Luduş își reîncepe producția

26 09. 2023
zahar-ludus-633x420

„Veştile sunt bune, deja a început să sosească sfecla în fabrică, de astăzi se intră în ture şi pe mâine se preconizează că se începe tăierea la sfeclă, tăierea însemnând că începe procesul tehnologic de extracţie. Începem producţia în aceste zile, au fost semnate contracte cu transportatorii şi, din câte am înţeles, anul acesta se va primi o cantitate recoltată de pe circa 3400 de hectare. Sfecla e foarte, foarte frumoasă, e bună, are conţinut bun de zahăr. La momentul actual suntem în jur de 160 de persoane angajate, din care 120 suntem permanenţi, restul este personal sezonier”, a declarat presei, marţi, liderul sindical Daniel Preda.

El a precizat că sfecla contractată de conducerea Fabricii din Luduş de pe cele 3400 de hectare provine din judeţele Cluj, Mureş, Sibiu, Alba, Braşov şi Bistriţa-Năsăud.

„Din punctul nostru de vedere, al angajaţilor, cantitatea e mică, mai ales că ultima campanie a fost în anul 2021, când Tereos a anunţat că se retrage şi, dacă nu se găseşte un cumpărător pentru fabrică, o vor închide sau o vor demola. Cultivatorii mari de sfeclă s-au reorientat spre alte culturi, dar o parte au revenit anul acesta. Sperăm ca de anul viitor să fie mai mulţi şi să se cultive mai multă sfeclă”, a spus Daniel Preda.