Fabrica FrieslandCampina din Debrecen a fost cumpărată de producătorul ungar de lactate Alfoldi Tej
Alfoldi Tej va achiziţiona fabrica din estul Ungariei şi va prelua angajaţii care lucrează acolo. Alfoldi Tej va menţine fabricarea unor produse FrieslandCampina la Debrecen, scrie Agerpres.
‘Actualul acord este în concordanţă cu eforturile companiei de a menţine locurile de muncă şi de a contribui la dezvoltarea sustenabilă a industriei de produse lactate din Debrecen. În urma acestui acord, am demonstrat că firma noastră îşi menţine angajamentul faţă de piaţa din Ungaria’, a afirmat şeful subsidiarei din Ungaria a FrieslandCampina, Peter Szautner.
FrieslandCampina este prezentă şi pe piaţa românească.