Fabrica Mobexpert din Tîrgu-Mureş a intrat în faliment UPDATE

Ilefor SA Tîrgu Mureş, una dintre fabricile grupului Mobexpert, a intrat săptămâna trecută în faliment. Compania intrase de la începutul anului trecut în reorganizare judiciară. La Ilefor se produce mobilă de peste 50 de ani.
Alina Stanciu - vin, 14 iun. 2013, 06:59
Fabrica Mobexpert din Tîrgu-Mureş a intrat în faliment UPDATE

După mai bine de 50 de ani de activitate, timp în care a produs şi pentru export, fabrica Ilefor SA Tîrgu Mureş, deţinută cu 18,8% dintre acţiuni de către omul de afaceri Dan Şucu, îşi va închide porţile. Compania a intrat săptămâna trecută în faliment, după cum au declarat pentru ECONOMICA.NET reprezentanţii RVA Insolvency Specialists SPRL, administratorul judiciar al companiei. „Tribunalul specializat din Tîrgu Mureş a dispus intrarea Ilefor în faliment, săptămâna trecută. Mai avem nişte comenzi de livrat, iar după aceea începem procesul de lichidare. Săptămâna viitoare vom da şi previzele. Vom păstra portarii şi câţiva gestionari, adică 5-6 persoane”, ne-au spus oficialii RVA. Anul trecut, numărul mediu de angajaţi ai companiei a fost de 119 persoane.  „În urma declanşării procedurii falimentului faţă de debitoarea, se prevede menţinerea contractului de muncă pentru un număr de aproximativ 10 persoane (care vor asigura servicii de pază a imobilelor debitoarei, servicii de contabilitate/personal, precum şi activitate în sectorul producţie)”, mai spun oficialii RVA.

Acíonarul majoritar al companiei este SC Damaro Invest.

Compania, aflată în reorganizare judiciară din februarie 2012, a raportat anul trecut pierderi de peste 3 milioane de lei. De asemenea, în primul trimestru al acestui an, Ilefor a înregistrat pierderi de peste 809.000 de lei. Pentru a nu intra în faliment, compania ar fi trebuit să-şi achite datoriile restante şi pe cele curente până pe 31 mai anul curent. „De la confirmarea planului de reorganizare şi până la 31 martie 2013, debitoarea a acumulat datorii în sumă totală de 1,65 milioane de lei. Se constată că datoriile debitoarei nu au înregistrat o reducere , din contră acestea au marcat o creştere substanţială, realizându-se o activitate în pierdere”, se arată într-unul dintre rapoartele companiei trimise Bursei de Valori Bucureşti.

Potrivit aceluiaşi raport, în primele patru luni ale anului Ilefor a avut comenzi puţine, dar s-au livrat totuşi modele noi către o companie din Franţa. Valoarea contractului de export cu Franţa a fost de 20.000 de euro. „Aşadar societatea desfăşoară activitate cu pierderi în urma căreia s-au acumulat datorii către bugetul consolidat al statului şi către furnizori, deci debitorul nu s-a putut conforma planului aprobat”, se mai arată în raportul companiei.

Datorii de 2 milioane de lei

Potrivit datelor furnizate ECONOMICA.NET de RVA Mureş Insolvency Specialists SPRL, creanţele înscrise în tabelul definitiv de obligaţii al debitoarei SC Ilefor SA, precum şi în graficul de plăţi din cadrul planului de reorganizare propus de către debitoarea (creanţe născute anterior deschiderii procedurii), sunt în valoare de 2.023.289 lei. Astfel, xonform situaţiei valabile la data de 25.05.2013, SC Ilefor SA avea datorii faţă de bugetul consolidat al statului în valoare totală de 2.774.198,00 lei, faţă de Primăria Oraşului Sovata în valoare de 35.364 lei, şi datorii faţă de Municipiul Tg-Mureş în valoare de 3.110 lei.

SC Ilefor SA a intrat în procedura reorganizării judiciare începând cu data de 14.02.2012. În fapt, prin Sentinţa din 14.02.2012, judecătorul-sindic a confirmat planul de reorganizare propus de către debitoarea, prin administratorul special, şi în consecinţă, a dispus reorganizarea activităţii debitoarei potrivit planului.

 

Te-ar mai putea interesa și
Estul Statelor Unite, lovit de o furtună de zăpadă
Estul Statelor Unite, lovit de o furtună de zăpadă
O periculoasă furtună de iarnă a lovit duminică Statele Unite, unde milioane de locuitori din jumătatea estică a ţării sunt ameninţaţi de viscol, iar în unele localităţi sunt aşteptate,......
Vânzările de vehicule electrice au crescut luna trecută în Marea Britanie la cea mai mare pondere din ultimii doi ani
Vânzările de vehicule electrice au crescut luna trecută în Marea Britanie la cea mai mare pondere din ultimii doi ani
Aproape una din trei maşini înmatriculate luna trecută în Marea Britanie a fost complet electrică, producătorii auto ...
Cinci români, în calificări la turneul de tenis Australian Open
Cinci români, în calificări la turneul de tenis Australian Open
Cinci jucători români de tenis, patru la feminin şi unul la masculin, vor evolua în calificările la simplu pentru tablourile ...
Republica Moldova și-a dublat capacitatea instalată în fotovoltaic, într-un an. Prosumatorii sunt și aici foarte activi
Republica Moldova și-a dublat capacitatea instalată în fotovoltaic, într-un an. Prosumatorii sunt și aici foarte activi
Moldova și-a extins capacitatea fotovoltaică la 344 MW la 30 septembrie 2024, în creștere de la 185 MW în 2023, potrivit ...