Fabricantul de polistiren și mortare uscate VeroTherm a înregistrat venituri de 10 milioane de euro în 2021 și țintește pentru 2022 o creștere de 35% a vânzărilor
O mare parte din producția de polistiren și mortare uscate VeroTherm este livrată pe piața locală de construcții, însă compania exportă și la nivel internațional, în țări precum Bulgaria și Italia. Anul trecut, VeroTherm a vândut peste 300.000 mc de polistiren și are ca țintă pentru anul în curs o creștere a vânzărilor cu 35%.
În primele două luni ale anului 2022, VeroTherm a dublat cifra de afaceri, cât și profitul operațional.
„Deși piața materialelor de construcții a fost afectată de criza provocată de pandemia Covid-19 și de o majorare importantă a prețurilor la materiile prime, am reușit să ne menținem ritmul accelerat de creștere a vânzărilor datorită capacității de producție și a stocurilor de materiale pe care le deținem. Creșterea pieței de DYI, continuarea proiectelor majore de construcții la nivel local, inclusiv pe segmentul rezidențial, precum și programele pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor, toate acestea au avut un impact pozitiv asupra volumului de vânzări VeroTherm. Observăm o creștere importantă a afacerilor companiei și în primele luni ale acestui an față de acceași perioadă a anului trecut și sperăm să menținem acest ritm. Optimismul este însă unul rezervat, întrucât sunt mai multe variabile de care trebuie să ținem cont, mai ales în contextul geopolitic actual. Totodată, trebuie să urmărim cu atenție evoluția prețurilor la materiile prime. Spre exemplu, în decembrie 2021, prețul la granula de polistiren a crescut cu aproximativ 60% față de ianuarie 2021”, a declarat Vicențiu Mocanu, General Manager VeroTherm.
Anul trecut, compania a investit 1 milion de euro pentru utilaje noi și tehnologie de ultimă generație. În obiectivele de business pentru anul în curs se află noi achiziții de utilaje pentru creșterea capacității de producție a mortarelor uscate, precum și creșterea parcului auto propriu. În acest sens, compania a bugetat o investiție de aproximativ 900.000 de euro.
Fabrica VeroTherm din Râmnicu Vâlcea are în prezent o capacitate de producție de 750.000 mc de polistiren anual și de 100.000 tone de mortare uscate.
Despre Verotherm
VeroTherm este o companie cu capital 100% românesc, înființată în 1998 la Râmnicu Vâlcea. În 2007, societatea a devenit franchisa LEM’S pentru marele brand de mobilă LEMET. Din anul 2015, VeroTherm produce și comercializează polistiren și mortare uscate sub sigla proprie VeroTherm precum și private lebel. VeroTherm deține facilitățile de producție în Râmnicu Vâlcea: o hală de peste 8000 mp, unde își desfășoară activitatea cele 2 fabrici de producție, precum și parc auto propriu.