Fabricile de textile din Vrancea au trecut la reduceri de personal înainte de majorarea salariului minim

23 10. 2024
taxe venit 678598678594

Ion Roman a declarat pentru Termene.ro că majorarea salariului minim brut de la 3.700 lei la 4050 de lei, începând cu 1 ianuarie 2025, va afecta multe firme, care oricum sunt la limită.

„Foarte multe domenii – și așa societățile mici și mijlocii au început să închidă, chiar și alea mai mari – sunt la limită. Dacă se mărește salariul minim cu 2-300 de lei, companiile nu vor putea să mai plătească ce obligații au la stat, care nu va mai avea de unde să ia bani….Am discutat recent cu niște firme, iar concluzia a fost că dacă se mai mărește salariul, înseamnă că oamenii vor închide sau vor reduce activitatea și vor da muncitorii afară. Deci, va fi foarte rău pentru noi toți, pentru societăți, în primul rând”, a spus Roman pentru Termene.ro.

Reprezentantul patronatului adaugă că statul ar trebui să mai „rearanjeze cheltuielile bugetare, să le scadă”, nu doar să majoreze salariul minim brut.

Cât despre o eventuală aliniere a salariului minim brut de la noi la cel european, Ion Roman a spus că ar fi „o eroare, pentru că statele din UE au alt nivel de dezvoltare, își permit un salariu minim într-un fel, în timp ce la noi nu e nici la o treime, scrie Termene.ro.

Citeşte articolul integral pe Termene.ro.