Fabricile grupului farmaceutic Zentiva de la București consumă energie electrică 100% verde, din acest an

Zentiva România, unul dintre principalii producători locali de medicamente generice locali, consumă, începând din acest an, în fabrica sa de la București doar energie produsă cu zero emisii de carbon, potrivit unui comunicat al companiei.
Economica.net - lun, 03 aug. 2020, 08:16
Fabricile grupului farmaceutic Zentiva de la București consumă energie electrică 100% verde, din acest an

Odată cu achiziția de către grupul Zentiva în România a companiei Labormed Alvogen, fabrica Labormed s-a aliniat politicii de sustenabilitate a grupului cu privire la protejarea mediului înconjurător. Astfel, începând cu luna iulie 2020 ambele fabrici de la București folosesc energie 100% verde.

„Ideea de energie verde a pornit de la echipa din departamentul Energetic și Facilități Tehnice din București,  în continuarea angajamentului luat de Zentiva cu privire la reducerea emisiilor de carbon în vederea diminuării impactului asupra mediului. Inițiativa Green Energy, de a consuma doar energie produsă din surse regenerabile, s-a bucurat de apreciere și susținere imediată din partea CEO-ului nostru, Nick Haggar, care a decis implementarea ei la nivel de companie și transformarea ei în unul din obiectivele strategice ale Grupului Zentiva”, a declarat Margareta Tănase, Director Operațiuni Industriale Zentiva România.

 „Acest proiect reprezintă în primul rând recunoașterea muncii de 5 ani a întregii echipe din departamentul Energetic și Facilități Tehnice și este o dovadă că Zentiva promovează și susține ideile și proiectele valoroase. Importanța acestui proiect poate fi privită din mai multe perspective, fiecare aducând beneficii certe. De la contribuția pe termen lung la un mediu mai sigur, mai curat și mai sănătos, la partea foarte pragmatică care înseamnă un rating mai bun pentru companie în relațiile cu partenerii, investitorii sau instituțiile financiare. Pentru că mai nou ratingurile se stabilesc și pe baza atenției pe care o companie o acordă grijii față de mediu”, a declarat Dan Bandrabulă, Manager Departament Energetic și Facilități Tehnice, responsabil proiect Green Energy.

Zentiva România spune că a implementat din 2015 și până astăzi peste 75 de proiecte de eficiență energetică care au condus la o scădere a consumului specific de energie pe unitate de produs cu aproximativ 40% față de 2014. Proiectul Green Energy este următorul nivel la acest capitol, atât din punct de vedere al impactului zero asupra mediului, precum și în ce privește durata de aproximativ două luni pe care a necesitat-o implementarea sa, timp în care a fost pusă în practică procedura de obținere, de la furnizorul de energie, a garanțiilor de origine prin care se certifică faptul că Zentiva România consumă doar energie produsă din surse regenerabile.

Printre alte proiecte implementate de Zentiva în zona de eficiență energetică se numără iluminarea 100% de tip LED în fabrică și birouri, folosirea convertizoarelor de frecvență care variază turația motoarelor în funcție de sarcină, în vederea reducerii consumului de energie, a sistemelor de recuperare a căldurii pentru sistemele HVAC și optimizarea consumului de aer comprimat. Aceste proiecte au fost dezvoltate și implementate 100% cu resurse interne, de către angajații din Divizia Industrială.

Zentiva România este parte a Grupului european Zentiva, unul dintre cei mai importanți producători de medicamente generice din Europa. Grupul deține unități de producție la București, Praga și Ankleswar. Fabrica Zentiva din România funcționează neîntrerupt din 1962, de la fondarea sa. În prezent, Zentiva România este cel mai mare producător de generice cu prescripție de pe plan local, în volume vândute.

 

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările climatice COP29 de la Baku, după publicarea unui proiect ce a fost......
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...