Facebook, amendă record în SUA de 5 miliarde dolari, pentru încălcarea dreptului la confidenţialitate al utilizatorilor

Reţeaua de socializare Facebook Inc va plăti în SUA o amendă record, de cinci miliarde dolari, pentru închiderea unei investigaţii privind încălcarea dreptului la confidenţialitate al utilizatorilor, a anunţat miercuri Comisia Federală pentru Comerţ (FTC), transmit BBC, Reuters şi site-ul cityam.com.
Economica.net - mie, 24 iul. 2019, 13:48
Facebook, amendă record în SUA de 5 miliarde dolari, pentru încălcarea dreptului la confidenţialitate al utilizatorilor

De asemenea, compania americană va înfiinţa un comitet independent pe probleme legate de confidenţialitate, care nu va fi sub controlul directorului general al Facebook, Mark Zuckerberg. În plus, Facebook a fost de acord să consolideze supervizarea aplicaţiilor terţilor.

Reprezentanţii Facebook nu au comentat informaţia.

FTC a stabilit că anumite politici ale Facebook au încălcat reglementările împotriva practicilor frauduloase, în special instrumentul de recunoaştere facială. De asemenea, reţeaua de socializare nu a anunţat că numerele de telefon colectate pentru autentificare for fi folosite pentru publicitate.

„În pofida promisiunilor repetate către miliardele sale de utilizatori globali că pot controla modul în care informaţiile personale sunt împărtăşite, Facebook a subminat alegerile consumatorilor”, a declarat preşedintele FTC, Joe Simons.

FTC a investigat acuzaţiile potrivit cărora compania de consultanţă politică cu sediul la Londra, Cambridge Analytica, care a lucrat pentru campania prezidenţială din 2016 a lui Donald Trump, ar fi obţinut în mod necorespunzător datele a circa 87 de milioane de utilizatori Facebook.

Amenda primită de Facebook „este una din cele mai mari impuse vreodată unei companii pentru încălcarea dreptului la confidenţialitate al consumatorilor şi este de aproape 20 de ori mai mare decât orice amendă acordată pe plan mondial”, a apreciat Comisia Federală pentru Comerţ.

Amenda vine după ce, luna trecută, Congresul SUA a anunţat o amplă investigaţie privind rolul marilor companii din sectorul tehnologic, inclusiv Google, Facebook, Amazon, Apple, pentru a determina dacă ele au sufocat concurenţa.

Investigaţia este primul indiciu important că oficialii americani vor să reglementeze giganţii din domeniul tehnologiei, care sunt din ce în ce mai criticaţi pentru poziţia lor dominantă pe piaţă şi protecţia insuficientă a datelor cu caracter personal.

Te-ar mai putea interesa și
Putin anunță că Rusia va construi șase submarine nucleare noi până în 2030
Putin anunță că Rusia va construi șase submarine nucleare noi până în 2030
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat joi construirea a şase noi submarine nucleare până în anul 2030 în regiunea Arhanghelsk, în nordul părţii europene a Rusiei, relatează agenţia......
O companie indiană a livrat explozibili Rusiei, în ciuda avertismentelor americane
O companie indiană a livrat explozibili Rusiei, în ciuda avertismentelor americane
O firmă din India a livrat Rusiei în decembrie anul trecut o cantitate de compus explozibil de uz militar în valoare de ...
Principalul indice al Bursei de la București a atins joi un nou nivel record
Principalul indice al Bursei de la București a atins joi un nou nivel record
Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa ...
ALD Automotive I LeasePlan a finalizat procesul de integrare în România sub brandul Ayvens. Compania are o noua echipă de conducere
ALD Automotive I LeasePlan a finalizat procesul de integrare în România sub brandul Ayvens. Compania are o noua echipă ...
ALD Automotive I LeasePlan anunță finalizarea procesului de integrare a celor două companii sub brandul Ayvens și prezintă ...