Facebook, amendată cu 3,6 milioane euro în Ungaria

Economica.net
06 12. 2019
facebook_03383700_58068200

Este cea mai mare amendă impusă vreodată într-un caz legat de protecţia consumatorilor, a precizat Oficiul Concurenţei din Ungaria.

GVH a descoperit că Facebook Irlanda a încălcat legea când şi-a făcut reclamă pe site, spunând că serviciilor sale sunt gratuite.

Clienţii nu trebuie să plătească pentru folosirea serviciilor, dar ei generează profit afacerii prin activităţile lor de utilizatori şi prin publicarea datelor lor, plătind, de fapt, pentru servicii, a apreciat Oficiul Concurenţei din Ungaria.

Instituţia informează că decizii similare au fost luate în SUA şi Europa şi a ţinut cont că Facebook, presat de Comisia Europeană şi de autorităţile pentru protecţia consumatorilor din statele membre UE, şi-a actualizat serviciile şi condiţiile pentru utilizatori în aprilie 2019.

În iulie, Agenţia de Protecţie a Consumatorilor Americani a aplicat o amendă record de 5 miliarde de dolari pentru Facebook pentru că şi-ar fi „înşelat” utilizatorii cu privire la controlul asupra vieţii lor private, în special în cursul unei scurgeri masive de date personale către firma britanică Cambridge Analytica, implicată în campania prezidenţială a lui Donald Trump şi în cea pentru Brexit, în Marea Britanie.