Facebook investeşte 5 milioane euro pentru susţinerea presei locale din Anglia

Economica.net
26 11. 2018
facebook_77943393345690_62130200

Aproximativ 5 milioane de euro va investi compania acuzată din ce în ce mai frecvent că subminează democraţia prin răspândirea informaţiilor false, în ceea ce Facebook numeşte „Community News Project”.

Finanţarea va fi suficientă pentru dezvoltarea proiectului timp de doi ani cu scopul pregătirii a 80 de jurnalişti şi urmăreşte încurajarea presei locale în acele regiuni în care aceasta a avut de suferit.

Doar în 2017 aproximativ 40 de ziare locale au fost închise în Marea Britanie.

Banii vor fi disponibil printr-un fond numit Consiliul Naţional de Pregătire a Jurnaliştilor, de unde organizaţiile de presă îi vor putea accesa şi folosi pentru a face angajări şi pregăti jurnalişti, potrivit News.ro