Facebook îşi supune la teste de stres şi angajaţii, nu numai serverele
Când o companie deţine informaţiile personale a peste un miliard de persoane, securitatea nu poate fi tratată superficial, potrivit portalului portalului Ars Technica, citat de The Verge.
Testele la care au fost supuşi membrii echipei de securitate a Facebook au fost dezvoltate de către directorii companiei, iar angajaţii nu au ştiut nimic despre acestea.
În una din situaţii, echipa de securitate a descoperit un laptop conectat la reţeaua companiei, iar într-un alt caz un agent FBI le-a transmis un pont despre compromiterea sistemului de la un IP din Beijing.
Echipa Facebook a reuşit să rezolve ultima problemă în câteva ore, însă concluziile cele mai importante pentru conducere au fost modul în care aceştia au colaborat şi cât de rapid au reuşit să se mobilizeze, notează The Verge.