Facebook îşi suspendă opţiunea de recunoaştere facială în UE

Economica.net
21 09. 2012
facebook_post_17910300

Reţeaua de socializare online a precizat într-un comunicat că ‘a acceptat să suspende’ în UE opţiunea de recunoaştere facială (‘Tag suggest’) şi ‘să lucreze’ cu autorităţile irlandeze pentru a găsi ‘mijlocul adecvat de a obţine consimţământul utilizatorilor pentru acest tip de tehnologie în conformitate cu reglementările europene’.

Comisarul irlandez responsabil pentru protecţia datelor, Billy Hawkes, a precizat la rândul său că datele privind ‘utilizatorii existenţi vor fi şterse până la 15 octombrie’, în timp ce această opţiune a fost deja suspendată pentru noii utilizatori.

Hawkes s-a declarat extrem de ‘încurajat’ de decizia Facebook, care merge dincolo ‘de recomandările iniţiale’ ale autorităţii.

Această opţiune a Facebook foloseşte un program de recunoaştere facială pentru a compara fotografii nou postate online cu fotografii vechi, pentru a sugera nume de persoane care apar în poze şi pentru a le propune astfel utilizatorilor să le identifice.

Opţiunea s-a aflat încă de la lansarea sa în 2011 în UE în colimatorul organismelor europene de protecţie a datelor, din cauza temerilor privind încălcarea vieţii private a utilizatorilor.

Anunţul acestei suspendări survine în cadrul publicării de către autoritatea irlandeză, care este competentă pentru Facebook în Europa, a raportului său privind reţeaua de socializare online, căreia i-a cerut în decembrie 2011 să-şi clarifice politica în materie de date private.

În acest raport, autoritatea se declară ‘mulţumită’ că ‘marea majoritate’ a recomandărilor sale au fost ‘pe deplin aplicate’ de Facebook.