Facebook: reguli pentru ca pagina companiei tale să aibă succes

Economica.net
16 05. 2012
make_money_on_facebook_64438600

Alessandro Petrilli, CEEMEA Client Partner, Global Marketing Solutions, Facebook, a oferit, în cadrul RoNewMedia 6.0, câteva sugestii antreprenorilor care folosesc Facebook pentru companiile lor.

„Schimbați fotografia de cover des. Am descoperit că firmele care schimbă poza de cover primesc mai mulți vizitatori”, spune reprezentantul Facebook.

Acesta îndeamnă patronii să pună pe Facebook un post pe zi, 5-6 postări pe săptămână.

„Aveți grijă să nu postați prea puțin sau prea des. Altfel vă îndepărtați vizitatorii. Nu există niciun motiv pentru care o companie, un brand, să posteze de 20 de ori pe zi. Este obositor. Nu este bine, însă, nici să postați o dată pe lună. Cititorii se plictisesc și se înstrăinează”, explică directorul Facebook.

O altă sugestie: atenție la ora la care postați.

„Gândiți-vă la ce audiență doriți pe pagina companiei, și care este ora cea mai probabilă pentru ca această audiență să se afle pe Facebook. Nu postați în timpul prânzului, nu veți acea un impact prea mare”, spune Petrilli.

Acesta a mai atras atenția asupra importanței fanilor. Reprezentantul Facebook spune că este bine să existe o bază solidă de fani, de cel puțin 10% dintre cei care au dat „like” paginii.