Facebook şi-a îmbunătăţit motorul de căutare internă
Facebook a prezentat la începutul anului 2013 instrumentul ‘Graph Search’, care contrar unui motor de căutare clasic, precum Google Search de exemplu, nu caută direct pe internet, ci numai în cadrul reţelei de socializare.
Modalităţile de căutare au fost la început limitate (să-i găseşti, de exemplu, pe prietenii care trăiesc la New York), însă Facebook a promis o extindere a serviciului.
‘Cu o căutare rapidă veţi putea revedea spre exemplu videoclipul amuzant de la primirea diplomei, un articol dintr-un cotidian pe care aţi vrut să îl citiţi sau fotografii de nuntă ale prietenilor voştri de vara trecută’, anunţă Facebook într-un mesaj publicat luni pe blogul său oficial.
Aceste modificări vor fi aplicate, începând cu această săptămână, pentru utilizatorii americani ai Facebook de pe calculator sau iPhone.
‘Graph Search’ respectă criteriile de confidenţialitate privind publicarea şi permite găsirea doar a postărilor publice.